Trei Centre de Informare ale Uniunii Europene au fost inaugurate la Chișinău
-
04 Martie 2017 11:59
Trei Centre de Informare ale Uniunii Europene au fost inaugurate vineri, 3 martie, la Chișinău, numărul total ajungând la 15.
Surse din cadrul Delegației UE în RM au comunicat pentru INFOTAG că Centrele oferă acces liber la resursele lor și sunt deschise publicului larg, inclusiv elevilor, studenților și specialiștilor din diverse domenii.
Noile Centre sunt găzduite de Biblioteca Publică Raională "Vasile Alecsandri" din Telenești, Biblioteca Municipală "B.P. Hașdeu" din Chișinău și Biblioteca Publică Raională "M. Sadoveanu" din Strășeni. Acestea vor avea privilegiul să primească și să acceseze materiale oferite gratuit de către Biroul de Publicații al Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg (eubookshop.eu).
"Materialele și informațiile oferite prin intermediul Centrelor de Informare ale UE reprezintă o gamă cu adevărat vastă de domenii, începând cu literatura artistică, până la legislație, politici, hărți, materiale didactice pentru copii. Vă îndemn să valorificați din plin resursele oferite de Centrele de informare ale UE", a menționat ofițerul politic din cadrul Delegației UE în RM, Mindaugas Kacerauskis, la ceremonia dedicată lansării paralele a Centrelor de Informare Europeană la Telenești.
Potrivit lui, scopul activității Centrelor este de a oferi cetățenilor acces liber și gratuit la informații și publicații oficiale despre Uniunea Europeană.
Deschiderea noilor Centre de Informare ale UE a fost posibilă în cadrul programului pilot de parteneriat cu programul Novateca, aceasta colaborare fiind o contribuție suplimentară la modernizarea bibliotecilor publice din Moldova.