Trei candidați aspiră la funcția de procuror-șef PCCOCS
-
11 Ianuarie 2023 09:24
Trei candidați aspiră la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Este vorba despre fostul procuror, în prezent avocat, Andrei Mațco, și procurorii Eugen Rurac și Sergiu Russu, ultimul deținând interimatul funcției de șef PCCOCS. Toți trei candidați și-au depus dosarele în ultima zi a concursului, care a fost 10 ianuarie, transmite IPN.
Consiliul Superior al Procurorilor urma în ședința din 30 decembrie să constituie comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al PCCOS și să-și desemneze membrii. Însă ședința a fost amânată din lipsă de cvorum.
Contactat de IPN, șeful Serviciului protocol, relații internaționale și cu publicul al CSP, Eugeniu Roșca, a precizat că data la care se vor convoca membrii Consiliului într-o nouă ședință urmează să fie stabilită și anunțată pe pagina instituției.
Conform Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului public, preselecția candidaților la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate se efectuează de către Comisia specială instituită ad-hoc de CSP. Din componența acesteia fac parte o persoană desemnată de președintele țării, o persoană desemnată de Ministerul Justiției și trei persoane desemnate de CSP.
Concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a fost inițiat de CSP pe 10 noiembrie. Candidații trebuie să dețină o experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului, obținută în jurisdicția Republicii Moldova sau jurisdicții străine, inclusiv în organizații internaționale, dintre care cel puțin 4 ani în funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală. De asemenea, aceștia trebuie să aibă reputație ireproșabilă și în privința lor să nu există suspiciuni rezonabile privind comiterea actelor de corupție.