Trei atentate la Kabul: Cel puțin 25 de morți

  • 21 Iunie 2016 08:50
Trei atentate la Kabul: Cel puțin 25 de morți

Cel puțin 25 de persoane, între care 14 agenți de securitate nepalezi, au fost ucise în trei atentate aproape simultane comise la Kabul și în nord-estul Afganistanului luni, primele de acest tip după anunțarea întăririi angajamentului american împotriva insurgenților, transmite Agerpres.Primul, comis de un kamikaze pedestru împotriva unui microbuz pe drumul…

Cel puțin 25 de persoane, între care 14 agenți de securitate nepalezi, au fost ucise în trei atentate aproape simultane comise la Kabul și în nord-estul Afganistanului luni, primele de acest tip după anunțarea întăririi angajamentului american împotriva insurgenților, transmite Agerpres.

Primul, comis de un kamikaze pedestru împotriva unui microbuz pe drumul între Kabul și Jalalabad, important oraș în estul țării, s-a soldat cu 14 morți, toți nepalezi, a indicat Ministerul afgan de Interne. Alte nouă persoane — cinci nepalezi și patru afgani — au fost rănite, precizează comunicatul.

El a fost urmat după puțin timp de explozia unei bombe la trecerea unui convoi care transporta un ales provincial, potrivit Ministerului de Interne. O persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite, între care și responsabilul vizat.

Un purtător de cuvânt taliban a revendicat pe rețelele de socializare cele două atacuri în capitala afgană, primele de această amploare după începerea Ramadanului în 6 iunie.

Filiala locală a grupării Statul Islamic a revendicat, de asemenea, atentatul împotriva nepalezilor, publicând numele și fotografia atentatorului, potrivit centrului american de supraveghere a site-urilor jihadiste. O sursă din cadrul serviciilor secrete afgane a indicat că verificări sunt în curs.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău