Trecem la ora de vară 2026: La noapte se dau ceasurile înainte

  • 28 Martie 12:21
Trecem la ora de vară 2026: La noapte se dau ceasurile înainte

Republica Moldova trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, când ora 03:00 devine ora 04:00. Schimbarea, aplicată la nivelul Uniunii Europene, face ca durata acestei zile să fie de 23 de ore și marchează începutul unei perioade cu mai multă lumină naturală în a doua parte a zilei.

Serile vor fi mai lungi și mai luminoase, deoarece lumina naturală va dura mai mult în a doua parte a zilei. În schimb, diminețile vor fi pentru o perioadă mai întunecate.

Sistemul orei de vară și de iarnă presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară și toamnă, pentru a beneficia mai bine de lumina naturală. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 03:00 devine ora 04:00), în timp ce la ora de iarnă ceasurile se dau înapoi cu o oră (ora 04:00 devine ora ora 03:00). 

În prezent ora de vară nu este folosită în țările de la Ecuator și de la tropicul Capricornului. De asemenea, două țări importante, Japonia și China, nu folosesc ora de vară.

Dezbaterile privind renunțarea la schimbarea sezonieră a orei

În ultimii ani, la nivelul Uniunea Europeană au avut loc dezbateri privind renunțarea la schimbarea sezonieră a orei. În 2019, Parlamentul European a votat o propunere care prevedea eliminarea trecerii la ora de vară și la cea de iarnă, lăsând statelor membre libertatea de a opta pentru menținerea permanentă a uneia dintre variante.

Până în prezent, nu a fost adoptată o decizie finală la nivel european, astfel că sistemul de ajustare a ceasurilor de două ori pe an rămâne în vigoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
25,26
Ploaie ușoară
Umiditate:62 %
Vint:3,25 m/s
Sun
20
Mon
18
Tue
20
Wed
22
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău