Transporturile de mărfuri din Ucraina, redirecționate temporar prin R. Moldova după atacurile asupra infrastructurii din sudul țării

  • 20 Decembrie 2025 16:25
Transporturile de mărfuri din Ucraina, redirecționate temporar prin R. Moldova după atacurile asupra infrastructurii din sudul țării

O parte din fluxurile de transport de mărfuri din Ucraina vor fi redirecționate temporar prin Republica Moldova, ca urmare a atacurilor recente asupra infrastructurii critice din sudul Ucrainei. Autoritățile moldovene au activat mecanisme de coordonare pentru a gestiona tranzitul și a preveni blocajele majore.

Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) anunță că atacurile intensificate ale Federației Ruse asupra infrastructurii de transport din sudul Ucrainei, inclusiv bombardarea podului de pe traseul Odesa–Reni, care traversează râul Nistru, au dus la deteriorarea unor rute logistice esențiale. În aceste condiții, o parte din camioanele cu bunuri vitale și mărfuri umanitare vor tranzita temporar teritoriul Republicii Moldova.

Autoritățile subliniază că această măsură este necesară pentru asigurarea continuității aprovizionării populației afectate de război și pentru menținerea funcționării lanțurilor logistice regionale. Blocarea completă a rutelor ar avea consecințe grave asupra situației umanitare și economice din zonă.

Republica Moldova sprijină acest efort de solidaritate regională în limita capacităților sale, printr-o mobilizare coordonată a instituțiilor responsabile. În gestionarea situației sunt implicate Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciul Vamal, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenția Națională Transport Auto, Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Autoritățile asigură dirijarea controlată a fluxurilor de transport, aplicarea procedurilor vamale și de securitate și cooperarea permanentă cu partea ucraineană, pentru a reduce impactul asupra traficului intern și a preveni blocajele la frontieră. Totodată, sunt luate măsuri pentru protejarea infrastructurii rutiere și menținerea ordinii publice.

Pentru sprijinirea cetățenilor ucraineni afectați, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat o tabără mobilă temporară în apropierea punctului de trecere a frontierei Palanca–Maiaki–Udobnoe, unde este oferită asistență umanitară de primă necesitate.

CNMC precizează că situația este monitorizată permanent, iar măsurile vor fi ajustate în funcție de evoluțiile din regiune.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
27,18
Câțiva nori
Umiditate:64 %
Vint:1,53 m/s
Tue
28
Wed
26
Thu
26
Fri
23
Sat
22
Arhivă Radio Chișinău