Potrivit sursei citate, organizația susține că proiectul de lege a fost elaborat și promovat cu abateri grave de la exigențele elaborării actelor normative și transparenței decizionale, în regim grabnic (la finele sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului), inclusiv fără avizele de conformitate cu standardele comunitare, în speță ale Consiliului Europei, ceea ce trezeste suspiciuni privind caracterul comandat al modificărilor operate.
Potrivit unui comunicat de presă, riscul major al aplicării acestor modificări în legislație, în special în contextul combaterii spălării banilor, este împiedicarea efectuării unei urmăriri efective prin sechestru și recuperare a activelor dobândite în rezultatul fraudelor financiar-bancare. De fapt, aceste modificări vor reduce la zero prevederile și spiritul Legii 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Un alt risc important este zădărnicirea urmăririi eficiente prin atragerea în litigii judiciare interminabile, fără șanse de recuperare ulterioară a activelor urmărite de către procurori în cadrul investigațiilor fraudelor financiare, în special celor financiar-bancare.
Modul în care au fost elaborate și promovate modificările în legislație, inclusiv interpretările anumitor prevederi din legislația actuală (de ex., ”beneficiar efectiv”), ar favoriza anumite grupuri de interese, adevărații inițiatori ai proiectului de lege, – prin asigurarea unei căi legale de preluare a activelor sechestrate. Aceste modificări ar fi, mai degrabă, în detrimentul interesului public de a recupera mijloacele și activele rezultante din fraude financiare și bancare.
Trimiterile la CEDO sau la alte ”practici internaționale”, invocate în rapoartele uneia din comisiile parlamentare, sunt irelevante și neconvingătoare, întrucât nu indică cu claritate normele și standardele internaționale necesare pentru operarea acestor modificări.
În acest context Transparency International – Moldova consideră necesară retragerea din procedură de examinare parlamentară a proiectului de lege de modificare a unor acte normative, aprobat de Guvern și adoptat de Parlament în prima lectură, ca fiind unul ilegal și contrar interesului public, și care ar putea împiedica aplicarea Legii cu privire la combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Amintim că, în data de 20 iulie, Guvernul, iar apoi și Parlamentul Republicii Moldova au aprobat și, respectiv, adoptat în prima lectură modificări la câteva legi ce vizează direct combaterea spălării banilor: Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, Codul de executare al Republicii Moldova, Legea privind societățile cu răspundere limitată, Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.
Esența modificărilor constă în înterpretarea calității de beneficiar efectiv al entităților economice și introducerea unor restricții în aplicarea Legii 308/2017 în cazul urmăririi activelor beneficiarilor finali în cadrul investigațiilor ce țin de spălarea banilor și finanțarea terorismului.
Astfel, potrivit modificărilor, ”calitatea de beneficiar efectiv al unei entități nu acordă, prin ea însăși, persoanelor de drept privat, vreun drept real sau de creanță asupra patrimoniului entității respective sau asupra cotelor din capitalul entității respective. Calitatea de beneficiar efectiv al unei entități nu dă temei pentru a satisface din contul patrimoniului sau a cotei din capitalul entității respective a obligațiilor beneficiarului efectiv ori a deținătorilor indirecți prin care beneficiarul efectiv exercită control asupra entității respective”. Mai simplu fiind spus, entitățile create în interesul beneficiarului final din resurse obținute ilegal, pentru care beneficiarul final este urmărit în cadrul unor dosare, nu pot fi subiect al asigurării recuperării mijloacelor dobândite ilegal.