Tragedie la Edineț. O femeie a cazut într-o fântână împreună cu copiii ei

  • 27 August 2019 16:49
Tragedie la Edineț. O femeie a cazut într-o fântână împreună cu copiii ei

O femeie în vârstă de 25 de ani, care se afla în vizită la bunica sa, a căzut în fântâna, cu adâncimea de 15 metri, din gospodărie împreună cu cei doi copii ai săi. Tragedia s-a produs ieri, în satul Rotunda, raionul Edineț. Micuțul de numai o lună și femeia nu au mai putut fi salvați, iar cel de-al doilea băiețel, de doi anișori, a fost transportat la spital în stare gravă, transmite TV8.

Potrivit sursei, rudele presupun că băiețelul de doi ani ar fi căzut în fântână, iar mama sa a încercat să-l salveze și a alunecat și ea, împreună cu bebelușul pe care îl avea în brațe.

Tragedie la Edineț. O femeie a cazut într-o fântână împreună cu copiii ei

Bunica a povestit oamenilor legii că a auzit zgomote din fântână și a chemat vecinii în ajutor.

Salvatorii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au intervenit pentru a recupera persoanelor.

Angajații IGSU în comun cu populația au reușit să salveze copilul în vîrstă de doi ani care a suferit hipotermie fiind ulterior transportat de Serviciul Asistență Medicală Urgentă la spitalul raional.

Concomitent, din fântână a fost recuperat și cadavrul sugarului în vîrstă de o lună.

Mai mult, pompierii au efectuat lucrări de pomparea apei pentru a extrage corpul neînsuflețit a femeiei în vîrstă de 25 de ani.

Circumstanțele și cauza producerii incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:3,09 m/s
Wed
4
Thu
5
Fri
5
Sat
4
Sun
7
Arhivă Radio Chișinău