Tornadă în Paris: O persoană a decedat, iar 10 au fost rănite. Mai multe macarale s-au prăbușit peste casele oamenilor din cauza rafalelor puternice
-
21 Octombrie 10:37

O tornadă a devastat luni cartierele din nordul Parisului, răsturnând trei macarale, ucigând o persoană și lăsând alte 10 în stare gravă, au declarat autoritățile citate de The Guardian.
Orașul Ermont, situat la aproximativ 20 de kilometri nord-est de Paris, a fost cel mai grav afectat de tornada care a provocat pagube în aproximativ 10 cartiere, scrie Digi24.
Procurorul regional Guirec Le Bras a declarat că un muncitor în construcții în vârstă de 23 de ani a fost ucis pe un șantier, iar 10 persoane au fost rănite, patru dintre ele fiind în stare critică.
Ministrul de Interne Laurent Nunez a declarat pe platforma X că a fost o furtună de „intensitate bruscă și rară”. El a adăugat: „Urmăresc îndeaproape situația și îmi exprim sprijinul față de oficiali, echipele de salvare de la fața locului și locuitorii afectați. Transmit condoleanțe familiei și celor dragi ai victimei decedate”.
Videoclipurile distribuite pe rețelele sociale au arătat trei macarale căzând la câteva secunde distanță una de alta. O macara a căzut pe o casă, o alta pe o clinică, fără a provoca răniți, iar a treia pe un centru social.
De asemenea, mulți copaci au fost smulși din rădăcini de vântul puternic. 1.500 de locuințe au rămas fără curent electric.
Zeci de pompieri, polițiști și personal medical au intervenit la fața locului, au declarat autoritățile.