TOPUL celor mai medaliate vinuri din R.Moldova. ONVV prezintă un catalog al acestora
-
19 Iunie 2020 16:37
Cele mai apreciate vinuri la concursurile internaționale de profil și-au găsit un loc în filele celei de-a doua ediții a „Catalogului Vinurilor de Aur 2019”. Inițiativa Oficiului Național al Viei și Vinului vine după ce anul trecut, Republica Moldova a înregistrat un număr dublu de medalii – 842 de distincții - la competițiile globale de profil.
Potrivit unui comunicat al Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), 77 de vinuri de la 44 de vinării din țară pot fi descoperite în cea de-a doua ediție a „Catalogului Vinurilor de Aur 2019”. Ghidul este o invitație pentru cei care-i răsfoiesc paginile să cunoască și să savureze cele mai rafinate succese ale sectorului vitivinicol, să contribuie la promovarea culturii de consum a vinurilor de calitate și să devină ambasadori ai produsului mândriei naționale – Vinul Moldovei.
În anul 2019, vinurile Moldovei au obținut 842 de distincții la 43 de concursuri internaționale de profil. Vinificatorii reuniți sub umbrela brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” și-au completat palmaresul cu 345 de medalii de aur, 263 – de argint și 132 – de bronz.
Gheorghe Arpentin, Director, Oficiul Național al Viei și Vinului: „«Catalogul Vinurilor de Aur 2019» demonstrează că Vinul Moldovei este apreciat de juriile internaționale cu cele mai înalte calificative, sporind interesul și cucerind admirația consumatorilor din întreaga lume. Avem certitudinea că acest trend ascendent va continua și în următorii ani, iar tot mai mulți cunoscători și pasionați de vinuri premium vor descoperi terroir-ul specific, soiurile noastre autohtone, cupajele îndrăznețe – toate sub semnul calității a Vinului Moldovei. „Catalogul vinurilor de aur 2019” vine să vă ghideze în descoperirea vinurilor noastre de calitate, rezultatul eforturilor depuse de fiecare vinificator în parte, cu susținerea Oficiului Național al Viei și Vinului și a partenerilor.”
„Catalogul Vinurilor de Aur 2019” este disponibil online pe pagina de Facebook a Wine of Moldova, pagina web oficială în limbile română, rusă și engleză pentru toți cei interesați să descopere Vinul Moldovei.
Iar pentru a vă ghida prin paginile „Catalogului Vinurilor de Aur 2019”, ONVV a realizat topul celor medaliate vinuri din țara noastră, pe parcursul anului precedent:
10 medalii:
• ILLUSTRO Cabernet Sauvignon, Merlot, 2015, „Fautor Winery”
9 medalii:
• Negre, IGP „Valul lui Traian", 2017, „Fautor Winery”
• Ice Wine Traminer, Muscat Ottonel, 2016, „Fautor Winery”
6 medalii :
• Negru de Purcari, IGP „Ștefan Vodă”, 2015, „Purcari Winery”
5 medalii:
• Viorica, IGP „Ștefan Vodă”, 2015, „Kazayak”
• Aurore Rară Neagră, IGP „Valul lui Traian", 2017, „Fautor Winery”
• Aurore Fetească Neagră - Tempranillo, 2016, „Fautor Winery”
• Freedom Blend, 2017, „Purcari Winery”
4 medalii
• Aurelius Brut Rose, 2018, „Aurelius Winery”
• Aurore Fetească Regală, IGP „Valul lui Traian”, 2017, „Fautor Winery”
• Breaking RED, 2017, „Casa Vinicolă Luca”/„Carpe Diem”
• DOR Reserve Chardonnay, 2016, „Bostavan”
• Late Harvest Rhein Riesling, IGP „Valul lui Traian”, 2016, „Fautor Winery”
• Late Harvest Traminer, IGP „Valul lui Traian”, 2016, „Fautor Winery”
• Taraboste Pinot Noir, 2016, „Chateau Vartely”
• Winemaker's Way Fetească Albă, 2017, „Sălcuța”
Participarea vinificatorilor moldoveni reuniți sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” la competițiile internaționale de profil a fost susținută de Oficiul Național al Viei și Vinului, care susține promovarea vinurilor moldovenești atât pe piața internă cât și pe cele internaționale.