Topul celor mai bine plătite sportive și din lume. Ce loc ocupă Simona Halep

  • 22 August 2018 12:10
Topul celor mai bine plătite sportive și din lume. Ce loc ocupă Simona Halep

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams este cea mai bine plătită sportivă din lume în 2018, pentru al treilea an consecutiv, în timp ce Simona Halep, actualul lider al clasamentului WTA, ocupă poziția a opta, conform datelor prezentate de revista economică americană Forbes.

Williams, care a revenit în competiție în luna martie, după ce a adus pe lume o fetiță, în toamna anului trecut, a câștigat doar 62.000 din tenis între iunie 2017 și iunie 2018, dar a încasat în schimb 18 milioane dolari din contractele publicitare pe care le are cu diferite companii.

Serena, care speră să egaleze recordul de 24 de titluri de Mare Șlam deținut de australianca Margaret Court, cu ocazia Openului Statelor Unite (27 august - 9 septembrie), a încasat de două ori mai mult decât orice altă sportivă, în afara terenului, conform Forbes.

De menționat că Serena Williams a câștigat în total 86 milioane dolari din premii la turneele de tenis la care a luat parte pe parcursul carierei sale.

Daneza Caroline Wozniacki, care a cucerit anul acesta primul său titlu de Grand Slam, la Australian Open, ocupă poziția secundă pe lista publicată de Forbes, cu 13 milioane dolari, în timp de deținătoarea titlului la US Open, americanca Sloane Stephens, se află pe poziția a treia în ierarhia câștigurilor din 2018, cu 11,2 milioane dolari. Spaniola Garbine Muguruza, cu 11 milioane dolari, și rusoaica Maria Șarapova, cu 10,5 milioane, completează primele cinci locuri.

Românca Simona Halep, care domină ierarhia tenisului feminin, a câștigat în total 7,7 milioane dolari în acest an, aflându-se pe locul opt în clasamentul stabilit de Forbes. Din această sumă, 6,2 milioane dolari provin din premiile câștigate la turneele la care Simona a luat parte, iar restul de 1,5 milioane dolari din sponsorizări.

De la începutul carierei sale, reprezentanta țării noastre a câștigat 27 milioane dolari la turneele la care a participat.

Clasamentul sportivelor cu cele mai mari venituri în 2018:
1. Serena Williams (SUA/tenis) 18,1 milioane dolari.
2. Caroline Wozniacki (Danemarca/tenis) 13 milioane
3. Sloane Stephens (SUA/tenis) 11,2 milioane
4. Garbine Muguruza (Spania/tenis) 11 milioane
5. Maria Șarapova (Rusia/tenis) 10,5 milioane
6. Venus Williams (SUA/tenis) 10,2 milioane
7. P.V. Shindu (India/badminton) 8,5 milioane
8. Simona Halep (România/tenis) 7,7 milioane
9. Danica Patrick (SUA/automobilism) 7,5 milioane
10. Angelique Kerber (Germania/tenis) 7 milioane

Sursa: AGERPRES 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău