"Top 10 cele mai toxice proiecte de lege ale majorității parlamentare PSRM-PDM", prezentat de Platforma DA

  • 29 Iulie 2020 15:42

Partidul Platforma DA a realizat "Top 10 cele mai toxice proiecte de lege ale majorității parlamentare PSRM-PDM", care a fost făcut public miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, de deputații Igor Munteanu și Dinu Plîngău.

Potrivit agenției INFOTAG, la "toxice" ei au atribuit cele trei proiecte de modificare a mai multor acte normative ce se referă la Găgăuzia, care au fost înregistrate de deputații PSRM la 16 iulie.

"Aceste proiecte contravin prevederilor constituționale, căci autorii impun Parlamentul Republicii Moldova să ceară avizarea pozitivă a Adunării Populare a Găgăuziei ori de câte va intenționa să adopte o lege ce ține de Găgăuzia, acordă autonomiei un statut administrativ special și oferă organelor reprezentative ale acesteia posibilitatea să delimiteze după bunul lor plac granițele prin care Republica Moldova e împărțită în sate, comune, raioane și municipii și prin proceduri simplificate să decidă introducerea sau eliminarea unor localități din componența autonomiei", susțin politicienii de opoziție.

Ei au amintit și de pachetul de măsuri anticriză, propuse în aprilie de Guvern", dar și de acordul de creditare cu federația Rusă, documente care au fost ulterior declarate neconstituționale.

Reprezentanții Platformei DA au remarcat și modificările la legea CSM, care, în opinia lor, au avut drept scop "numirea unor persoane controlate politic și partajate de către guvernarea PSRM-PDM". De asemenea, ei au menționat "modificările la legea cu privire la combaterea spălării banilor, care împiedică urmărirea unor bunuri sau mijloace financiare ale unor persoane implicate în crime de către executorii judecătorești", dar și "modificarea Codului electoral" (ambele proiecte au fost votate în prima lectură).

Ei consideră că "deputatul PDM, Eugen Nichiforciuc, a introdus pe ascuns un amendament la Codul Fiscal prin care vrea să stimuleze vânzarea așa-ziselor "țigărilor cu foi" (trabucuri), comercializate de firmele deputatului Vladimir Andronachi". A fost criticat și proiectul prin care Guvernul a alocat 72 mil. lei pentru Arena Chișinău, și numirea unor noi membri ai Consiliului Audiovizualului, și amendamentele PSRM la legea organizațiilor necomerciale, care "au fost blocate prin conjugarea eforturilor întregii opoziții parlamentare și a partenerilor de dezvoltare".

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău