Toate instituțiile școlare din Chișinău vor fi conectate la agentul termic după vacanța de toamnă
-
13 Octombrie 16:31

Toate instituțiile școlare din Chișinău vor fi conectate la agentul termic după vacanța de toamnă. Anunțul a fost făcut astăzi de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a capitalei, Andrei Pavaloi, la ședința săptămânală a serviciilor municipale, informează MOLDPRES.
Potrivit lui Andrei Pavaloi, în prezent, conectarea școlilor la căldură are loc la solicitarea managerilor instituțiilor.
„Până în prezent, 128 din 130 de instituții educaționale din municipiul Chișinău au fost deja conectate la agentul termic. În suburbii, 23 din 27 de instituții preșcolare au fost conectate la căldură”, a spus Andrei Pavaloi.
La rândul său, Ion Burdiumov, șef al Direcției generale locativ-comunale și amenajare, a subliniat că în municipiul Chișinău au fost conectate la agentul termic 43 de blocuri locative și 19 instituții medicale.
„Monitorizăm în continuare procesul de conectare la încălzire și intervențiile de pregătire a fondului locativ, pentru asigurarea condițiilor optime în sezonul rece”, a afirmat Ion Burdiumov.
Conform Dispoziției primarului capitalei, Ion Ceban, începerea sezonului de încălzire în municipiul Chișinău va avea loc pe data de 23 octombrie curent.