Toate instituțiile de învățământ general din Chișinău au primit dezinfectanți și materiale de igienă oferite de UNICEF
-
14 Septembrie 2020 14:28
Toate instituțiile de învățământ general din municipiul Chișinău au primit dezinfectanți și materiale de igienă oferite de UNICEF, cu sprijinul financiar din partea USAID, a mai informat viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, transmite IPN.
Instituțiilor le-au fost repartizate peste 4 600 de litri de săpun lichid, peste o sută de mii de bucăți de săpun solid, precum și peste 4 600 de litri de dezinfectant lichid pentru mâini.
În total, 331 de instituții de învățământ general din municipiu, au recepționat produsele de dezinfectare și igienă. Donația face parte din Programul de prevenire și răspuns la COVID-19, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Asistență Internațională și implementat de UNICEF Moldova.