Toate grădinițele din Chișinău au fost conectate la agentul termic

  • 31 Octombrie 2022 10:47
Toate grădinițele din Chișinău au fost conectate la agentul termic

Toate cele 129 de instituții de învățământ preșcolar din capitală au fost conectate la agentul termic. Anunțul a fost făcut astăzi de către șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, în ședința operativă a serviciilor municipale, relatează MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în suburbii, 20 din cele 25 de grădinițe au fost conectate la căldură, scrie sursa citată.

Totodată, oficialul a menționat că elevii au revenit astăzi din vacanța de toamnă. „Pe parcursul zilei, managerii instituțiilor de educație ne vor informa despre temperaturile înregistrate în încăperi și dacă solicită conectarea la agentul termic”, a adăugat Pavaloi.

La rândul său, șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, a spus că toate instituțiile medicale din capitală sunt pregătite pentru a fi conectate la agentul termic. „Pentru moment, nu toate spitalele au fost conectate la căldură întrucât se înregistrează temperaturi confortabile. Agentul termic este livrat doar în maternități și în blocurile pediatrice ale instituțiilor medicale. În unele spitale sunt folosite surse alternative de încălzire. La fel, agentul termic este conectat în nopțile când se înregistrează temperaturi joase. Toate instituțiile medicale vor fi conectate la căldură imediat cum afară se va răci”, a subliniat Boris Gîlca.

Sezonul termic demarează atunci când trei zile consecutiv sunt înregistrate temperaturi medii zilnice de până la +10°C.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-2,76
Ceață
Umiditate:86 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău