Toate acțiunile asumate în reformarea gestionării finanțelor publice au fost îndeplinite, raport
-
20 Iulie 2023 18:57
Toate acțiunile pentru implementarea angajamentului autorităților privind reforma ce vizează gestionarea finanțelor publice au fost îndeplinite. Acest angajament a obținut 5 puncte din 5 posibile în cel de-al doilea raport alternativ prezentat de experții Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” și Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).
Într-o conferință de presă la IPN, Marina Soloviova, expertă la Expert-Grup, a remarcat că în ceea ce privește reforma gestionării finanțelor publice a fost elaborat și aprobat un regulament referitor la achizițiile publice de valoare mică. De asemenea, a fost stabilită o procedură formală de identificare a proiectelor de investiții publice eligibile pentru a fi incluse în proiectul CBTM/Legii bugetului de stat, iar sfera de acoperire a cadrului existent de gestionare a investițiilor publice a fost extinsă pentru a include toate proiectele de investiții capitale publice indiferent de sursa de finanțare și costul proiectelor.
De asemenea, a fost elaborată o strategie de dezvoltare a managementului finanțelor publice pentru perioada 2023-2030, care urmărește îmbunătățirea calității previziunilor macroeconomice și fiscale, instituirea unui sistem adecvat de contabilitate și raportare în sectorul bugetar, dezvoltarea continuă a sistemului informațional de gestionare a finanțelor publice și asigurarea utilizării fondurilor publice conform principiilor de bună guvernare.
Adrian Lupușor, director executiv la Expert-Grup, a spus că pe dimensiunea proprietății publice sunt două dimensiuni strategice, este vorba despre fortificarea Agenției Proprietăți Publice, ea trebuie restructurată așa ca să joace un rol mai mare de promovarea corporatizării în rândurile companiilor de stat, iar micro-managementul să fie atribuit organelor de conducere executivă din companiile de stat. A doua este implementarea Strategiei de proprietate publică, documentul conține măsuri conceptuale și fundamentale. În opinia sa, statul trebuie să asigure profesionalizarea consiliilor de administrare. El a mai spus că este ultra-importantă digitalizarea informației cu privire la proprietate publică în general, implicit pentru APP.
Daniel Goinic, expert CRJM, a spus că în domeniul cooperării cu societatea civilă toate acțiunile au fost îndeplinite. În cazul a două acțiuni sunt menționate unele carențe deimplementare, obținându-se un scor de 4,6 puncte din 5. În perioada de referință, Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul Legii privind informațiile de interes public.
În domeniul protecției drepturilor omului, toate acțiunile au fost îndeplinite, punctajul din raportul alternativ este de 4,75 din 5 puncte. Potrivit lui Stas Ghilețchi, expert la IPRE, au fost operate modificări în cadrul normativ pentru a asigura nediscriminarea și egalitatea, iar acest lucru a inclus extinderea criteriilor de discriminare și modificarea Codului Contravențional. Guvernul a aprobat Programul de promovare și asigurare a egalității între femei și bărbați în Republica Moldova pentru anii 2023-2027. Totodată, Guvernul a aprobat Programul național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023-2027.
Angajamentul care ține de implementarea recomandărilor OSCE/ODIHR în domeniul reformei electorale a fost realizat anterior, fiind apreciat în primul raport cu 4 puncte din 5. Comisia Europeană în evaluarea intermediară din luna mai 2023, a considerat această condiție îndeplinită.