În aceste demersuri, un rol important l-a avut activitatea desfășurată de Nicolae Titulescu.

Începând din anul 1921 Titulescu a funcționat ca delegat permanent al României la Societatea Națiunilor de la Geneva. O atenție deosebită a acordat-o ministrului de externe sovietic, Maxim Litvinov, în încercarea de a determina URSS să recunoască apartența Basarabiei la România. Cu toate că la 9 iunie 1934 au fost stabilite relații dipomatice cu URSS, sovieticii nu au recunoscut apartenența Basarabiei la România, așa încât tratativele dintre cele două țări au continuat, scrie rador.ro.  În urma negocierilor,  Nicolae Titulescu si ministrul de externe sovietic Maxim Litvinov au ajuns la un acord care stabilea  principiile de bază ale tratatului româno-sovietic. Conform propunerii făcută de sovietici, semnarea acestui tratat urma să aibă loc  în septembrie 1936 la Geneva. Acest tratat nu a fost semnat deoarece la 29 august 1936 a avut loc o remaniere guvernamentală în România în urma căreia  Nicolae Titulescu  a pierdut portofoliul de ministru de externe.

După demiterea lui Nicolae Titulescu și ieșirea lui din activitatea politică internațională, sovieticii nu au mai continuat discuțiile și problema Basarabiei a rămas, ca și înainte, contestată de sovietici. Un martor al demersurilor întreprinse de Nicolea Titulescu pentru rezolvarea pe cale diplomatică a litigiilor cu URSS  a fost Alexandru Danielopol,  fiul profesorului doctor Daniel Danielopol, prietenul lui Nicolae Titulescu.

„Mi-am petrecut vacanțele de Hotel de Belle de la Geneva, reședința permanentă a lui Nicolae Titulescu, pe timpul activității sale de la Societatea Națiunilor. Acolo am avut prilejul să-l cunosc pe Maxim Litvinov, reprezentantul Uniunii Sovietice pe care Titulescu îl frecvent aproape zilnic, cât timp acesta se afla la Geneva. De atunci știam că această asiduă frecventare avea un scop fundamental pentru Titulescu și anume păstrarea fără nici o concesiune a României în granițele sale dobândite prin Tratatul din 1919-1920, adică granițele României Mari. Toate acțiunile sale diplomatice din cadrul Societății Națiunilor au avut un singur țel: combaterea oricărei acțiuni revizioniste. Singura provincie care se găsea încă cu o situație neclară pe teritoriul României Mari era Basarabia. Este cunoscut că basarabenii, au hotărât în 1918 să se despartă de Rusia, și să se alipească pământului românesc. Delegația română în frunte cu Ionel Brătianu a obținut de la marile puteri ale Tratatului de Pace recunoașterea aceastei alipiri. Și în acest sens, s-a încheiat Tratatul de la Paris, din 1920. Acest tratat, semnat de cele cinci mari puteri învingătoare, urma însă să fie ratificat în parlamentele respective pentru a fi considerat că a intrat definitiv în vigoare. Aceste ratificări, însă, s-au făcut anevoios. Unele obținându-se imediat, altele întârziind chiar câțiva ani. Numai Japonia nu a ratificat tratatul niciodată, și aceasta din cauza unor tratative pe care le-a dus cu Uniunea Sovietică, în special în domeniul economic. Astfel, Tratatul de la Paris, din 1920, devenise un tratat fără realizarea sa deplină, în formele juridice necesare. De aceea, Uniunea Sovietică declara sus și tare peste tot că în tot timpul perioadei dintre cele două războaie, că Basarabia, nefiind recunoscută, cu toate formele juridice îndeplinite, ca un teritoriu românesc, rămâne din punct de vedere juridic un teritoriu al Uniunii Sovietice, anexat samavolnic de România, fără nici o bază de drept internațional, iar granița de pe Nistru, impusă de România, este considerată ca nulă pentru Uniunea Sovietică, nefiind o graniță legală.

În toată această perioadă, în care Nicolae Titulescu a activat în cadrul Societății Națiunilor, eforturile lui s-au orientat către obținerea unor forme juridice care să dea Basarabiei consacrarea ei pe plan internațional de pământ românesc. Și astfel, Nicolae Titulescu a căutat să profite de toate ocaziile ivite. Iată câteva exemple: într-o anumită perioadă, Uniunea Sovietică dorea să înființeze un consulat la Tighina. Nicolae Titulescu a intervenit puternic pe lângă guvernul român, pentru ca să se accepte imediat această propunere sovietică. Scandal la București, evident. Titulescu este considerat comunist, sovietofil, antiromân. Titulescu răspunde atunci în Parlament: ,,Ați mai văzut dumneavoastră un stat să înființeze un consulat în propria lui țară? Un consulat rusesc în Basarabia însemna implicit că sovieticii considerau Basarabia în afara Uniunii Sovietice.” Apoi, când Uniunea Sovietică își depune canidatura să intre cu drepturi depline în Societatea Națiunilor, Titulescu, alături de Beneș și susținut în Franța în special de Loius Bartou, intervine hotărât pentru primirea Uniunii Sovietice. De ce? Pentru că, conform statutului Societății Națiunilor, un stat nu poate fi primit în cadrul Societății Națiunilor decât după ce și-a definit granițele. Iar Uniunea Sovietică și-a definit granițele, la vest, la Nistru. Basarabia, deci, era în afara acestor granițe. Titulescu a sprijinit pe Eduard Beneș, președintele Cehoslovaciei, să accepte crearea unei linii aeriene internaționale pe parcursul Praga-Chișinău-Kiev-Moscova, deoarece, conform Convenției aeriene ce se încheia, avioanele erau obligate, la trecerea granițelor, să semnaleze prezența lor, iar granița respectivă, pentru România, era Nistrul. Sovieticii, la încheierea acestei convenții aeriene, recunoșteau implicit că Basarabia se află în afara granițelor URSS. În încheierea faimosului Tratat pentru definirea agresorului, unde URSS este parte semnatară, se stipula că Basarabiua nu este considerată a face parte din teritoriul sovietic. Și mai sunt și alte exemple. Ele pot constitui un volum ce ar merita să fie scris, în amintirea muncii titanice pe care Titulescu a depus-o pentru afirmarea internațională a Basarabiei, ca pământ românesc. Titulescu însă urmărea să obțină de la Uniunea Sovietică și o confirmare scrisă și definitivă despre Basarabia. De aci și frecventarea continuă și marea amiciție pe care Titulescu reușește să o stabilească cu Maxim Litvinov, reprezentantul URSS la Societatea Națiunilor.

I.G. Duca, Iuliu Maniu, Nicolae Titulescu – 14 aprilie 1931, București

Cunosc, de la Nicolae Titulescu, atât direct, cât și prin tatăl meu, profesorul Danielopol, precum și prin Savel Rădulescu, cel mai apropiat colaborator al său, etapele de fericire și de entuziasm la fiecare pas înainte pe care marele diplomat îl făcea în străduințele sale, de a convinge pe Litvinov să ia în brața o problemă justă și să convingă și el, la rândul său, pe lângă guvernul sovietic, susținătorul acestei probleme, în avantajul, dealtfel, al ambelor părți, pe plan internațional. Într-o zi, și o știu de la Savel Rădulescu, pe care l-am frecventat zi de zi până la moartea sa, Titulescu  s-a precipitat în cameră la Savel și aproape a urlat, povestește Savel, de fericire: ,,Ascultă, Savel! Mi-a telefonat Litvinov! Are documente care să permită o posibilă recunoaștere a Basarabiei de către sovietici, ca pământ românesc. I-am propus să ne întâlnim, cât mai repede, la Geneva. A refuzat Geneva și a propus o  mică localitate din Franța, aproape de granița elvețiană, pentru ca discuțiile să se petreacă în afara teritoriului elvețian.”  Aceasta se petrecea în 1937. Întrevederea a avut loc în aceea mică localitate, în cea mai mare confidențialitate. Titulescu luase cu el doar două persoane. Pe Gigi Anastasiu, secretarul lui real, confidentul tuturor problemelor sale politice, și pe Savel Rădulescu, prietenul și colaboatorul său cel mai iubit. Întrevederea a ținut șase ore. Litvinov a scos din geantă numeroase documente, procese-verbale, note, de la diferitele întrevederi ce le avusese la Moscova cu reprezentanți ai Afacerilor Externe ai Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică era dispusă să reunoască Tratatul de la Paris, din 1920, fără a mai avea pretenții asupra Basarabiei, cu condiția însă ca România să accepte o alianță cu URSS împotriva Germaniei, pe timp îndelungat, ca un complement al Tratatului franco-sovietic din 1935, care avea menirea să stranguleze Germania nazistă, atât din vest cât și din est, în orice împrejurare de atac al acesteia.

1920 Nicolae Titulescu, alături de membrii Comisiei de Cooperare Intelectuală Internațională de pe lângă Societatea Națiunilor

Multe din documentele aduse de Litvinov, evident, deocamdată provizoriu, au fost încredințate lui Nicolae Titulescu, pentru a fi susținătorul propunerii sovietice în România, problema Basarabiei rezolvându-se cu încheierea acestei alianțe. Documentele au fost toate strânse de Savel Rădulescu, iar la Geneva au fost reexaminate și așezate în prezența lui Nicolae Titulescu, împreună cu Gigi Anastasiu, în vederea întocmirii unui raport către Regele Carol al II-lea, pentru a-l convinge să fie de partea acestei alianțe. Dar, la 29 august 1937, din ordinul lui Carol al II-lea, guvernul în care Titulescu figura ca ministru de externe și reprezentant al României la Societatea Națiunilor, a căzut. În aceeași seară s-a format un nou guvern, cu aceeași componență unde Titulescu a fost înlocuit cu Victor Antonescu. Este evident că după demiterea lui Nicolae Titulescu și ieșirea lui din activitatea politică internațională, Litvinov nu a mai făcut nici o discuție în legătură cu cele spuse la Staloa, și problema Basarabiei a rămas, ca și înainte, contestată de sovietici. La 28 iunie 1940, Basarabia a fost invadată de trupele sovietice cu asentimentul Germaniei hitleriste, reluată ca teritoriu sovietic asuprit, toți locuitorii ei fiind atunci considerați cetățeni sovietici.”

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Înregistrare realizată de Alexandru Danielopol, 1978]