Tiraspolul riscă să rateze milioane de euro
-
05 Decembrie 2014 15:01
În cazul în care nu se va așeza la masa de negocieri, Tiraspolul ar putea rata beneficii de sute de milioane de euro, oferite de Acordul de asociere și liber schimb cu Uniunea aeuropeană.
Este concluzia mai multor experți, care au participat astăzi la o masă rotundă cu tema ”Implicații economice ale Acordului de Asociere cu UE pentru regiunea transnistreană”.
În cazul în care Tiraspolul va deveni parte a Acordului de asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană, economia transnistreană ar înregistra creștreri de aproape 4 la sută. Liberalizarea comerțului cu Uniunea Europeană ar relansa, în primul rând, sectorul industrial ci cel financiar bancar.
Potrivit directorului executiv al Centrului Analitic independent ”Expert Grup”, Adrian Lupușor, crearea unui spațiu economic comun va determina în cele din urmă nu doar ameliorarea stării economiei pe cele două maluri ale Nistrului, ci și va genera noi oportunități politice pentru ambele părți, consolidând în același timp, încrederea reciprocă și securitatea în regiune.
”Liberalizarea comerțului urmează să aducă beneficii nete pentru regiune, în timp ce denunțarea acestuia riscă să autoizoleze definitiv economia transnistreană. Pentru a evita o asemenea situație este necesar ca Tiraspolul să participe activ la procesul de dialog”, a declarat Adrian Lupușor.
Experții nu exclud, totuși, anumite riscuri pe termen scurt și mediu. Divergențele dintre interesele politice și cele economice vor crea tensiuni între mediul de afaceri și clasa politică a regiunii.
La fel va avea de suferit și agricultura care va înregistra o scădere a exporturilor cu până la 28%, din cauza competitivității slabe a produselor din regiunea transnistreană, reducerea veniturilor bugetare cu până la 20% și anularea suportului din partea Rusiei, care reprezintă cota majoră în bugetul regiunii secesioniste.
Pentru a ralia politicile economice ale Tiraspolului la cerințele europene experții vin și cu recomandări. Expertul economic, Iurie Morcotylo.
”Propunem amplificarea reformelor structurale, îmbunătățirea mediului de afaceri și cel concurențial, și relaxarea politicii monetare. Pentru diminuarea impactului descreșterii economice ar fi bine ca autoritatea monetară și ministerul de finanțe din regiune să se miște spre o politică mult mai lejeră din punct de vedere a indicatorilor cheie pentru a compensa descreșterea economică din partea stângă a Nistrului”, a declarat Iurie Morcotylo.
Acordul de Asocierer între Republica Moldova și Uniunea Europeană a intrat în vigoare la 1 septembrie a.c.