Tinerii cu cetățenie română vor putea călători gratuit cu trenul prin toată Europa. Care sunt condițiile
-
14 Aprilie 2018 10:51
Trenurile europene vor fi pline cu tineri vara aceasta, în urma planului Comisiei Europene de a oferi permise Interrail pentru 30 de zile cetățenilor care împlinesc 18 ani, potrivit Deutsche Welle.
Ramura executivă a UE a alocat 12 milioane de euro pentru a furniza între 20.000 și 30.000 de permise Interrail pentru tinerii europeni care împlinesc 18 ani anul acesta, care le permite utilizatorilor să circule aproape cu orice tren din Europa.
Această măsură este „o acțiune de pregătire” legată de propunerea Uniunii Europene de a acorda legitimații Interrail gratuite pentru fiecare tânăr din Europa care împlinește 18 ani.
Potrivit execuției bugetare, inițitativa țintește să „le ofere tinerilor europeni oportunitatea de a explora Europa, dar și de a se conecta mai bine cu identitatea europeană pentru a înțelege valorile de bază ale Uniunii Europene”.
Deși există deja multe programe mari de schimb de experiență, proiectul Interrail va include tineri care nu sunt eligibili pentru acele programe.
Amintim că propunerea pentru acordarea unui bilet de tren gratuit, valabil 30 de zile, tinerilor care au împlinit 18 ani, pentru a călători în Uniune, a fost făcută în martie de europarlamentarul român Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pe bugetul UE pentru 2019.