Tinerii cercetători pot obține burse individuale în valoare de trei mii de dolari

  • 13 Noiembrie 2019 12:52
Tinerii cercetători pot obține burse individuale în valoare de trei mii de dolari

Tinerii cercetători din Republica Moldova pot obține burse individuale în domeniul politicilor educaționale. Valoarea acestora este de trei mii de dolari. Dosarele de participare la concurs pot fi depuse până la 18 noiembrie, transmite MOLDPRES.

Bursele vor fi oferite în două tranșe, pentru o perioadă de 10 luni (decembrie 2019 – septembrie 2020). Persoanele selectate vor elabora, în perioada decembrie 2019 - septembrie 2020, câte un studiu de politici educaționale, fiind consultați în acest proces de experți naționali în domeniu. Cercetătorii vor fi încurajați să identifice noi oportunități de modernizare a învățământului general.

Concursul de burse a fost anunțat de Fundația Soros-Moldova, cu suportul financiar al Programului de Sprijinire a Educației al Fundațiilor pentru o Societate Deschisă.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, la concurs pot participa cetățenii Republicii Moldova, care activează în organizațiile societății civile din sectorul educației, centrele analitice specializate în politici publice și în instituții de cercetare și de învățământ. De asemenea, vor fi eligibili cetățenii Republicii Moldova, deținători de diplome de masterat sau doctorat și cei care-și fac studiile de doctorat în țară sau peste hotare, cu condiția că în cadrul instituțiilor de învățământ în cauză ei cercetează politicile educaționale din Republica Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
17,74
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău