Tinerii care inițiază o afacere pot primi granturi de 1500 de euro

  • 02 Mai 2023 13:30
Tinerii care inițiază o afacere pot primi granturi de 1500 de euro

Tinerii care intenționează să lanseze sau să dezvolte o afacere pot beneficia de un grant de 1500 de euro. Banii sunt oferiți printr-un Program implementat de Fundația Youth Development for Innovation, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene. Dosarele de participare la concurs pot fi depuse până la 10 mai, transmite MOLDPRES.

La concurs vor fi eligibile persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani care dețin o întreprindere sau intenționează să deschidă una în decurs de o lună de la data aprobării planului de afaceri. Inițiativele pentru care vor fi acordate granturile urmează a fi implementate în cel mult șase luni.

Organizatorii programului planifică să acorde granturi în valoare totală de 21 mii de euro pentru 14 planuri de afaceri din 13 raioane ale Regiunii Centru și din Chișinău.

Programul își propune să stimuleze spiritul antreprenorial în rândul tinerilor, să impulsioneze crearea unei afaceri și să încurajeze implementarea inovațiilor pentru a crește numărul locurilor de muncă, în special în zonele rurale. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău