Timp de zece zile, pe întreg teritoriul R. Moldova, poliția desfășoară operațiunile „Autobuz” și „Taxi”
-
14 Decembrie 2023 13:14
Timp de zece zile, pe întreg teritoriul R. Moldova, poliția desfășoară operațiunile „Autobuz” și „Taxi”, care au scopul de a verifica condițiile în care sunt transportați pasagerii și a diminua numărul de accidente rutiere cu implicarea transportului public.
Scopul este de a responsabiliza șoferii și administratorii rutelor cu privire la respectarea regulilor de circulație și de exploatare tehnică a unităților de transport, anunță Poliția R. Moldova pe pagina de Facebook.
Precizăm că vor fi verificate și autobuzele care transportă elevii.
Pe parcursul operațiunii se va verifica:
- respectarea limitei de viteză;
- respectarea numărului de pasageri care pot fi transportați;
- dacă mijlocul de transport a fost sau nu supus reviziei tehnice;
- dacă șoferii au consumat sau nu substanțe interzise sau alcool;
- dacă conducătorul auto dispune de categoria respectivă;
- oprirea și staționarea neregulamentară.