Timișorenii vor putea plăti călătoria cu cardul bancar la POS-uri montate în mijloacele de transport în comun
-
16 Martie 2019 18:57
Timișorenii care călătoresc cu tramvaiele, autobuzele, troleibuzele sau vaporașele vor putea plăti biletul de călătorie cu ajutorul cardului bancar, folosind automate de plată (POS-uri) ce vor fi montate în mijloacele de transport în comun.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), 350 de automate de plată vor fi montate în mijloacele de transport în comun din oraș, iar călătorii vor putea să își achiziționeze astfel biletul de călătorie.
"Venim în întâmpinarea călătorilor noștri cu o nouă modalitate de plată a biletelor, începând de săptămâna viitoare. Astfel, începând de marți, 19.03.2019, biletele vor putea fi achiziționate de călători direct din unele mijloace de transport în comun, plătind cu cardul bancar. Este vorba despre 350 de automate de plată cu cardul (POS-uri), de săptămâna viitoare urmând să fie montate primele astfel de automate pe mai multe mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport Timișoara”, se arată în comunicatul preluat de News.ro
Termenul limită pentru dotarea tuturor mijloaceleor de transport este luna iunie.
"Călătorii vor putea plăti călătoria scanând cardul bancar contactless, în mijloacele de transport în comun care vor fi dotate cu automatele de plată (POS). Valabilitatea chitanței dată de POS-urile montate în mijloacele de transport va fi de 60 de minute”, mai arată sursa citată.
Prețul unui bilet va fi de 2,5 lei românești (cca 10 lei moldovenești - n.red.), același cu al unui bilet achiziționat de la punctele de vânzare din Timișoara ale STPT.