Thierry Breton: UE are condiții pentru deschiderea în siguranță a turismului în vară

  • 14 Mai 2021 16:00
Thierry Breton: UE are condiții pentru deschiderea în siguranță a turismului în vară

Uniunea Europeană are "condițiile adecvate" pentru o redeschidere în siguranță a turismului vara aceasta, a declarat vineri comisarul european pentru Piața Internă, Thierry Breton, care și-a exprimat încrederea în finalizarea negocierilor privind certificatul verde digital la finele lunii mai, relatează agenția EFE.

"Situația continuă să fie dificilă, dar sunt sigur că în sfârșit vedem lumina de la capătul tunelului", a spus Breton la un forum la nivel înalt privind Sustenabilitatea și Turismul, organizat de președinția portugheză a UE.

"Avem instrumentele și condițiile pentru garantarea unei deschideri sigure a sezonului turistic", a spus el, referindu-se în special la vaccinare și la certificatul verde digital.

Breton s-a arătat încrezător că va fi posibilă finalizarea negocierilor privind certificatul verde digital la sfârșitul acestei luni pentru ca acesta să fie disponibil în vară și a estimat că, la mijlocul lunii iulie, vor fi doze pentru vaccinarea a 70% din populația blocului comunitar.

Totuși, el a admis că recuperarea totală a sectorului "va mai dura" și a îndemnat antreprenorii să recurgă la transformarea verde și digitală pentru a converti modificările privind cererea în oportunități.

În deschiderea forumului, ministrul portughez al Economiei, Pedro Siza Vieira, a cerut "acțiuni comune pentru o abordare comună a turismului, sector critic pentru relansarea economiei europene".

Ministrul s-a referit la trei direcții de acțiune de bază care, în opinia sa, trec prin calificarea forței de muncă și tranziția digitală și verde.

"Trebuie să fim capabili să răspundem rapid la cererea care ne așteptăm să își revină în termen scurt", a spus oficialul portughez.

"Pentru a fi verzi, trebuie să gândim albastru", a subliniat, la rândul său, comisarul european pentru Mediu, Oceane și Pescuit, Virginijus Sinkevicius, făcând referire la necesitatea unei strategii pentru promovarea turismului circular.

Elisa Ferreira, comisar european pentru Coeziune, s-a pronunțat pentru diversificarea activităților din sector pentru a depăși sezonalitatea și precaritatea și a semnalat capacitatea turismului de a transforma economiile regionale.

Forumul, care are loc în orașul portughez Oporto, în format hibrid, se va încheia vineri cu o reuniune a miniștrilor Turismului din cele 27 de state membre, destinată analizării strategiilor de recuperare a acestui sector pe termen scurt.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău