Theresa May și Donald Trump acuză Rusia de "suferința sfâșietoare" din Ghouta Orientală

  • 04 Martie 2018 22:22
Theresa May și Donald Trump acuză Rusia de

Regimul sirian și Rusia poartă "responsabilitatea covârșitoare pentru suferința umană sfâșietoare" din Ghouta Orientală, au acuzat la unison premierul britanic Theresa May și președintele american Donald Trump, a anunțat duminică Biroul premierului britanic, informează Reuters și AFP.

Theresa May și Donald Trump au purtat duminică o convorbire telefonică. "Ei au discutat despre Siria și situația umanitară îngrozitoare din Ghouta Orientală.

Ei au convenit că aceasta este o catastrofă umanitară și că regimul sirian și Rusia, în calitate de principal susținător al regimului (de la Damasc), poartă responsabilitatea covârșitoare pentru suferința umană sfâșietoare" din această enclavă, subliniază Downing Street într-un comunicat.

Armata siriană "a avansat pe mai multe direcții" în Ghouta Orientală, a anunțat duminică o sursă militară citată de agenția siriană Sana.

Susținut de aliatul rus, regimul lui Bashar al-Assad încearcă să recucerească acest ultimul fief al insurgenților aflat lângă capitală, (enclavă) unde circa 400.000 de civili se află sub asediu din 2013 și trăiesc o gravă criză umanitară.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat la 24 februarie, cu unanimitate de voturi, o rezoluție care cere aplicarea "fără întârziere" a unui armistițiu de o lună în Siria, însă fără succes. Câteva zile mai târziu, un armistițiu zilnic de cinci ore, menit să permită livrarea de ajutoare umanitare sau scoaterea de locuitori sau răniți din enclavă, a fost decretat de Rusia, însă părțile beligerante s-au acuzat imediat reciproc de încălcarea acestuia.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,04
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău