La mijlocul lui decembrie forțele anti-reformă din guvernul președintelui Petro Poroșenko au acționat în vederea suprimării forțelor anticorupție, inclusiv prin măsuri menite să-l treacă pe linie moartă pe cel mai proeminent parlamentar anticorupție și să subordoneze agenția independentă anticorupție a țării tocmai acelor politicieni pe care ea trebuie să-i investigheze. Iată ce se întâmplă acolo - și de ce contează asta pentru lupta anticorupție din întreaga lume, scrie THE WASHINGTON POST.

O nouă abordare de stârpire a corupției: modelul „sandvici”

În ultimii trei ani societatea civilă ucraineană și comunitatea internațională experimentează o nouă modalitate de a forța guvernul să adopte reforme anticorupție majore, intitulată „sandviciul”.

În principiu, atunci când organizațiile internaționale încearcă să elimine din corupția guvernamentală, ele se concentrează pe asigurarea de sprijin politic și tehnic, ajutându-i pe reformatorii din guvernele în funcție să preseze pentru reforme. Sau susțin opoziția parlamentară care candidează la alegeri pentru a-i îndepărta de la putere pe guvernanții anti-reformă.

Însă aceste două opțiuni nu există în Ucraina; nici partidele de la putere și nici opoziția nu susțin reformele reale.

Modelul „sandvici” este destul de diferit. Activiștii societății civile din țară presează guvernul dintr-o direcție pentru a adopta reforme; comunitatea internațională face același lucru, dar dintr-o altă direcție. Activiștii propun idei de reformă și monitorizează guvernul pentru indicii de regres. Comunitatea internațională se folosește de bani și pârghii politice pentru a presa guvernul să adopte reforme și pentru a sancționa orice regres. Ideea ar fi că, împreună, cele două ar putea presa un guvern reticent, adesea ostil, să treacă la acțiune.

Acest model oferă o nouă modalitate prin care comunitatea internațională poate convinge guverne să adopte reforme economice și politice.

Cum funcționează „sandviciul”

Modelul sandviciului s-a dezvoltat ca urmare a rezultatelor contradictorii ale „Revoluției Demnității” din Ucraina, care l-a răsturnat pe președintele Viktor Ianukovici în februarie 2014. Revoluția a dus la constituirea unei rețele de activiști ai societății civile și politicieni liberali, care a luptat pentru instituții capabile să transforme cu adevărat Ucraina, astfel încât ea să nu mai aibă unul dintre cele mai corupte guverne din lume.

Însă acei politicieni liberali sunt puțini. Cea mai mare parte a clasei politice ucrainene a rămas coruptă și în mare parte nereformată. În ciuda a două revoluții în decursul unui singur deceniu, mulți politicieni și oligarhi ucraineni lucrează mână în mână pentru a jefui statul.

Cu toate acestea, în ultimii câțiva ani s-a înregistrat și progres real. Printre altele, s-a înființat o agenție independentă anticorupție pentru a investiga corupția de la cele mai înalte niveluri, iar toți funcționarii publici sunt obligați acum să-și declare public averea an de an, declarații care au și relevat prăpastia enormă dintre salariile funcționarilor și bogăția pe care a acumulat-o cea mai mare parte a clasei politice ucrainene.

Acest progres a avut loc mulțumită unei alianțe informale între activiștii ucraineni și organizațiile internaționale care au pus prioritate pe condiționarea sprijinului financiar și politic de reforma anticorupție.

În general, guvernele sunt în măsură să ocolească cele mai multe tentative internaționale de a condiționa ajutorul financiar. Dar în Ucraina a fost altfel. Activiștii interni au propus și conceput multe dintre reformele-cheie și au vegheat cu vigilență la măsurile anti-reformă. Procedând astfel, ei au făcut și un puternic lobby pe lângă comunitatea internațională pentru a-i ajuta. Comunitatea internațională, în cea mai mare parte, a fost dispusă să le ofere acel ajutor. În consecință, atunci când guvernul lipsit de lichidități a negociat un împrumut de 17 miliarde de dolari cu FMI sau liberalizarea vizelor cu UE, acelor acorduri le-au fost atașate niște condiții autentice.

Cu toate acestea, pe parcursul acestor acțiuni de reformă, elita politică ucraineană s-a folosit de unele tactici subtile și altele nu tocmai subtile pentru a-i discredita pe reformatori și a submina instituțiile pe care ei încearcă să le creeze. Cel mai recent, în decembrie, o coaliție parlamentară formată din partidul lui Poroșenko și principalul bloc din opoziție a votat destituirea lui Iehor Soboliev, președintele comitetului parlamentar anticorupție și unul dintre principalii reformatori anticorupție. Biroul Național Anticorupție (NABU), instituție independentă, a fost și el atacat. Procurorul general al Ucrainei, Iurii Luțenko, a dezvăluit public în noiembrie operațiuni sub acoperire ale NABU - și, procedând astfel, a zădărnicit respectivele anchete. Apoi, în decembrie, membri ai partidului lui Poroșenko împreună cu fostul premier Arsenii Iațeniuk au propus un proiect de lege pentru demiterea lui Artem Sitnik, extrem de eficientul director al NABU.

Și atunci, din nou, coaliția „sandviciului” a trecut la acțiune. Activiștii interni și politicienii anticorupție au organizat rapid pe rețelele sociale o campanie de apărare a NABU. Iar partenerii internaționali ai Ucrainei s-au grăbit să condamne legea. Secretarul de Stat Rex Tillerson a declarat: „Nu servește niciunui scop ca Ucraina să lupte pentru trupul ei în Donbas, dacă își pierde sufletul în favoarea corupției.” Declarații similare au sosit din Canada, UE și alte țări, precum și de la FMI și Banca Mondială. Făcând front comun, activiștii ucraineni anticorupție și comunitatea internațională au avut succes (deocamdată) în a îndepărta proiectul de lege din dezbaterea parlamentului.

 „Sandviciul” are limitările sale

Menținerea sandviciului strâns unit nu este totuși un lucru ușor. După cum vom arăta în următoarea analiză de politici referitoare la Ucraina, modelul necesită cel puțin două lucruri. În primul rând comunitatea internațională trebuie să fie deopotrivă motivată și atentă - condiții greu de atins. În al doilea rând, societatea civilă internă trebuie să fie unită în jurul unui set clar de revendicări neatinse, în general, de controverse. Dacă asta pare să funcționeze într-un domeniu precum anticorupția, în alte sectoare (reforma serviciilor de securitate, de exemplu) modelul își are limitele sale.

Să luăm, de pildă, recenta controversă ucraineană pe marginea reformei învățământului. Pe 26 septembrie Poroșenko a promulgat o nouă lege a învățământului care modifică sistemul educațional al Ucrainei în mai bine, din câteva puncte de vedere - dar concomitent îngrădește grav drepturile minorităților etnice și lingvistice la învățământ în limba maternă. Vecini ai Ucrainei, Ungaria și România au obiectat vociferând în numele minorităților maghiară și română care trăiesc în vestul țării. Însă cei mai mari pierzători vor fi milioanele de vorbitori de limba rusă, care se vor confrunta cu limite stricte privind educația în limba maternă, dincolo de învățământul primar.

Deocamdată, acțiuni eficiente contra acestei legi au fost puține. Societatea civilă ucraineană n-a făcut mare lucru în privința aceasta; cel mai proeminent grup reformist, Pachetul Reformelor de Reanimare (RPR), chiar a susținut adoptarea noii legi, deși nu și-a declarat aprobarea și pentru prevederile ei referitoare la limbi. Iar presiunea internațională a fost slabă, dincolo de acțiunile guvernelor ungar, român și rus - dintre care nici unul nu se bucură de mare influență politică pe lângă Poroșenko și guvernul lui. De fapt, într-un comunicat ce poate fi tradus ca un blând reproș la adresa guvernului ucrainean, ambasadorul german la Kiev nu numai că i-a criticat pe unguri pentru că ar fi reacționat exagerat, dar pe vorbitorii de rusă nici măcar nu i-a pomenit.

Însă în lupta anticorupție modelul sandviciului a fost rezonabil de eficient - deocamdată. Pentru Ucraina, aceasta este o bătălie existențială. Și cum lupta se revarsă din ce în ce mai mult în câmp deschis, viabilitatea modelului sandviciului va fi pusă la grea încercare.

Articol de Graeme Robertson (profesor de științe politice la Universitatea Carolinei de Nord) și Grigore Pop-Elecheș (profesor de științe politice și relații internaționale la facultatea Woodrow Wilson a Universității Princeton)

Traducere: Andrei Suba

Sursa: Rador