The Telegraph | Autoritățile britanice au stabilit toate detaliile în cazul „Skripal” – urmele duc la Putin

  • 07 Ianuarie 2019 12:37
The Telegraph | Autoritățile britanice au stabilit toate detaliile în cazul „Skripal” – urmele duc la Putin

Autoritățile britanice au stabilit toate detaliile în cazul tentativei de asasinare a fostului ofițer GRU, Serghei Skripal, susține publicatia The Telegraph, adăugând ca rețeaua de agenți GRU, care se afla în spatele atacului din Salisbury, a fost descoperită și eliminată, iar în anii următori amenințarea din partea acestui serviciu special este mult redusa.

În special, au fost stabilite detaliile conspirației, inclusiv rețeaua care a organizat tentativa de asasinat.

În același timp, sursele publicatiei susțin că reteaua duce la conducerea de vârf a Rusiei.

„Amenințarea din partea GRU, care a încercat să-l ucidă pe Skripal în martie anul trecut, a fost redusă drastic ca urmare a investigației unitatii de combatere a terorismului, în timpul căreia au fost identificați atacatorii”, scrie ziarul.

Publicația afirmă că, în același timp, Londra se teme că Rusia încearca sa creeze o nouă rețea de spioni în Marea Britanie, de această dată cu participarea Serviciului de Informații Externe (SVR). „Mă tem că nu avem prea multe cunoștințe despre SVR, în comparație cu ceea ce știm despre GRU”, a declarat o sursa guvernamentala.

Potrivit celui de-al doilea interlocutor, „dacă acum Moscova alocă mai multe resurse pentru SVR și noi credem că asta se întâmplă, atunci acest lucru provoacă mult mai multă îngrijorare, deoarece (SVR) este o unitate mai profesionistă”.

Alte surse susțin că detaliile conspirației sunt bine cunoscute, inclusiv reteaua organizatorilor. Urmele  duc direct la Putin, care a dat unda verde utilizării armelor chimice pe teritoriul britanic.

„Suntem convinși că știm tot ce trebuie despre Salisbury”, a declarat sursa, adăugând că „va dura decenii pana cand GRU își va reface pozițiile pierdute în Marea Britanie”.

Operațiunile GRU au fost parțial dezvăluite din cauza erorilor pe care serviciul le-a comis, cum ar fi emiterea catre agenți de pașapoarte cu numere consecutive. Drept urmare, Marea Britanie și aliații săi au reușit să adune și să schimbe informații despre majoritatea ofițerilor GRU care au călătorit vreodată în străinătate pentru diverse operațiuni secrete.

Expulzarea masivă a spionilor de la ambasadele ruse din Europa și SUA a jucat un rol imens în subminarea rețelei de spionaj ruse din străinătate. Ca răspuns la otrăvirea lui Serghei și Iulia Skripal, Marea Britanie a expulzat 23 de diplomați ruși, iar SUA mai mult de 60. Oficialii britanici sunt acum încrezători că aproape toți cei 23 de diplomați erau agenți ai GRU și SVR (Serviciul de Informații Externe) și că aceasta miscare a lipsit complet Rusia de posibilitati de a continua actiunile de spionai pe teritoriul Marii Britanii.

La inceputul lunii decemebrie, The Mirror a scris că, după expunerea suspecților din atacul chimic de la Salisbury, Federația Rusă încearcă să creeze în Marea Britanie o nouă rețea de spioni, menționează Pagina de Rusia

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău