Indiferent dacă Albert Camus a vrut sau nu să spună asta într-adevăr, aceste cuvinte ilustrează într-un mod uimitor situația în care să află acum guvernul francez. Într-adevăr, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, nici măcar nu mai îndrăznește să spună lucrurilor pe nume.

Domnul Fabius nu i-ar numi "islamiști" pe teroriștii care, miercuri, 7 ianuarie, au intrat în birourile ziarului "Charlie Hebdo", chiar în inima Parisului. Nici nu va folosi formula "Statul Islamic" ca să descrie gruparea radicală sunnită care controlează acum teritorii din Siria și Irak. Nu se poate face nicio referire la "fundamentalismul islamic" de teamă că Islamul și islamismul s-ar putea confunda. În schimb, vor fi preferați termenii "daesh" și "asasinii daesh", deși, în limba arabă, "daesh" înseamnă chiar termenul ce trebuie ascuns: "Statul Islamic".

Să spunem însă lucrurilor pe nume, având în vedere că guvernul francez nu pare să dorească asta. Franța, o țară a drepturilor omului și a libertăților, a fost atacată pe propriu-i teritoriu de o ideologie totalitară: fundamentalismul islamic. Numai dacă refuză să recunoscă asta și să privească dușmanul în ochi cineva poate evita confundarea problemelor. Musulmanii înșiși trebuie să audă mesajul. Ei trebuie să facă o clară distincție între terorismul islamist și credința lor.

Și totuși, distincția poate fi făcută doar dacă cineva dorește să identifice pericolul. Sporirea suspiciunilor și lăsarea lucrurilor nespuse nu îi ajută cu nimic pe compatrioții noștri musulmani. Terorismul islamist este un cancer al Islamului, iar musulmanii înșiși trebuie să lupte de partea noastră.

Odată spus lucrurilor pe nume, adevăratele eforturi pot începe. Nimic nu s-a făcut până acum. Indiferent dacă a fost de dreapta sau de stânga, o admiunistrație franceză după alta nu a reușit să cântărească exact gravitatea problemei și nici să stabilească obiectivele ce trebuiau atinse. Totul trebuie revizuit, de la serviciile de informații până la forțele de poliție, de la sistemul peniteciar până la ținerea sub observație a rețelelor jihadiste. Asta nu înseamnă că serviciile de securitate franceze ne-au lăsat de izbeliște: o dată în plus, ele au dat dovadă de curaj și de hotărâre pe parcursul incidentelor din 9 ianuarie, de la un magazin evreiesc din apropiere de Porte de Vincennes, la Paris. Totuși, acțiunile lor au fost prejudiciate de o serie de greșeli comise de diriguitori.

Iar acestor greșeli trebuie să li se spună pe nume. Voi menționa doar trei, dar ele sunt de importanță crucială.

Mai întâi, această "dogmă" a liberei circulații a persoanelor și bunurilor este atât de adânc înrădăcinată printre liderii Uniunii Europene, încât însăși ideea controalelor la frontiere este catalogată drept o erezie. Și totuși, în fiecare an, tone de armament din Balcani intră nestingherite și sute de jihadiști se mișcă liber prin Europa. Atunci suntem surprinși prea puțin de faptul că mitraliera lui Amedy Coulibaly a venit prin Belgia, după cum a relatat presa valonă, sau că partenera lui, Hayat Boumeddiene, a fugit în Siria pe sub nasul organelor de ordine.

În al doilea rând, valurile masive ale imigrației, atât legale, cât și clandestine, cu care țara noastră se confruntă de zeci de ani, au împiedicat punerea în aplicare a unei adevărate politici de asimilare. După cum susținea și Hugues Lagrange, sociolog la Centrul Național Francez pentru Cercetări Științifice (CNRS), cultura are o mare influență asupra modului în care imigranții reacționează față de societatea franceză și față de principiile acesteia, în special în privința statutului femeii și a separării autorității statului de cea a religiei.

Fără o restricționare a politicii cu privire la imigrație, devine dificil, dacă nu chiar imposibil să lupți împotriva "comunitarismului" și a antagonismului dintre stilurile de viață și așa-zisa "laïcité" - forma franceză distinctivă a secularismului - un antagonism care se reflectă și în privința legilor și a altor principii ale Republicii Franceze. O greutate în plus este șomajul în masă, el însuși agravat din cauza imigrației.

În al treilea rând, în ultimii ani, politica externă franceză s-a plimbat între Scylla și Charybda. Intervenția fostului președinte Nicolas Sarkozy în Libia, sprijinul acordat de președintele François Hollande unor fundamentaliști sirieni, alianțele formate cu state care îi finanțează pe luptătorii jihadiști, precum Qatarul și Arabia Saudită, - toate astea sunt niște greșeli care au făcut ca Franța să alunece într-o gravă incoerență geopolitică din care acum se luptă să iasă. În acest sens, ministrul federal al cooperării economice și dezvoltării din Germania, Gerd Müller, merită felicitat pentru că a dat dovadă de aceeași clarviziune precum cea a Frontului Național, acuzând Qatarul că îi sprijină pe jihadiștii din Irak.
Aceste greșeli nu sunt inevitabile, dar pentru a le rectifica, trebuie să acționăm rapid. Uniunea pentru o Mișcare Populară (UMP) și Partidul Socialist (PSF) au cerut înființarea unei comisii de anchetă cu privire la recentele atacuri teroriste. Asta nu va soluționa problemele. "Dacă vrei să îngropi o problemă, înființează o comisie", spunea odată politicianul francez Georges Clémenceau.

Deocamdată, există o măsură de urgență care poate fi pusă rapid în aplicare. Este absolut necesar ca jihadiștilor să li se retragă cetățenia franceză. Pe termen mai lung, cel mai important, controlul frontierelor naționale trebuie reinstaurat, toleranța trebuind să fie zero pentru orice atitudine care subminează spiritul laic și legislația franceză. Fără aceste măsuri, nicio politică serioasă de combatere a fundamentalismului nu este posibilă.

Franța tocmai a trăit 12 zile pe care nu le va uita niciodată. După ce s-a oprit pentru a-și plânge morții, ea s-a ridicat să își apere drepturile. Acum poporul francez, la unison, trebuie să exercite presiuni asupra conducătorilor săi pentru ca aceste zile de ianuarie să nu fi fost trăite degeaba. Din tragedia Franței trebuie să izvorască speranța într-o schimbare reală. Logica meschină a partidelor politice nu trebuie să înăbușe aspirațiile legitime ale francezilor la siguranță și libertate.

Noi, francezii, suntem intrinsec legați de laicitatea noastră, de suveranitatea noastră, de independența noastră și de principiile noastre. Lumea știe că, atunci când Franța este atacată, însăși libertatea primește o lovitură. Am început prin a afirma că trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Voi încheia prin a spune că unele nume vorbesc de la sine. Numele țării noastre, Franța, încă mai sună ca o chemare la libertate.

Articol de Marine Le Pen
Traducerea: Alexandru Danga