Teza de licență ar putea fi eliminată din cauza inteligenței artificiale

  • 10 Decembrie 2025 14:53
Teza de licență ar putea fi eliminată din cauza inteligenței artificiale

Teza de licență ar putea fi eliminată din metodele de evaluare a studenților, din cauza utilizării tot mai frecvente a inteligenței artificiale. Declarația a fost făcută de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, pentru presă, fiind întrebat despre impactul IA în domeniul educațional, transmite IPN.

Ministrul a spus că școlile și universitățile din întreaga lume se confruntă cu problema lucrărilor făcute cu ajutorul inteligenței artificiale, semnalată atât de elevi, cât și de profesori. Ca urmare, s-ar putea căuta noi metode de evaluare a studenților.

Ministrul a declarat că, pentru verificarea lucrărilor realizate cu inteligența artificială, se pot folosi soluții tehnologice sau se poate trece la un alt format de evaluare în locul tezei de licență, cu o pondere mai mare acordată examinării verbale.

Dan Perciun a precizat că discuțiile în acest sens vor avea loc în cadrul conferinței dedicate integrității academice, organizate de MEC pe 22 decembrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
22,99
Câțiva nori
Umiditate:72 %
Vint:2,68 m/s
Mon
25
Tue
24
Wed
20
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău