Tesla ar putea reduce cu 20% prețul automobilelor produse în China
-
18 Decembrie 2019 18:30
Constructorul american de automobile electrice Tesla Inc. analizează posibilitatea reducerii cu 20% a prețului sedanului Model 3 produs în Chinak, începând din 2020, în ideea de a atrage mai mulți cumpărători, în contextul în care cea mai mare piață mondială pentru autovehiculele electrice dă semne de încetinire, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, preluat de Agerpres.
Potrivit surselor, Tesla vrea să reducă prețul automobilelor Model 3 prin utilizarea mai multor componente produse în China, ceea ce îi va permite companiei americane să importe mai puține componente și deci să evite plata unor tarife vamale. Sursele au adăugat că, cel mai probabil, prețurile pentru automobilele care vor fi construite la noua uzină Telsa de lângă Shanghai, și care în prezent încep de la 355.800 yuani (50.800 de dolari), vor fi reduse începând din a doua jumătate a lui 2020. Amploarea reducerii de preț și momentul în care va fi introdusă vor depinde de condițiile de pe piață, au precizat sursele
Directorul general al Telsa, Elon Musk, mizează pe uzina de la Shanghai, o investiție de mai multe miliarde de dolari în prima uzină Tesla din afara SUA, pentru a dobândi un avantaj competitiv în cursa cu rivalii BMW AG și Daimler AG, care mizează și ei pe China pentru noile lor modele electrice. În plus, reducerea prețului automobilelor Tesla ar pune presiune și pe producătorii chinezi precum NIO Inc. și Xpeng Motors să adopte măsuri similare.
"Oamenii cumpără în funcție de preț. Această reducere va ajuta la creșterea cotei de piață a vehiculelor electrice. În plus, va forța și concurenții să facă ajustări", a declarat Bill Russo, fondatorul firmei de consultanță Automobility Ltd.
O eventuală reducere de 20% a prețului unui automobil Model 3 ar însemna că prețul de pornire ar fi unul de sub 300.000 de yuani. Aceasta în condițiile în care, luna trecută, producătorul auto chinez Xpeng a anunțat că noul său sedan electric P7 va avea un preț de cost cuprins între 270.000 și 370.000 de yuani. De asemenea, cel mai ieftin model al producătorului NIO, modelul de teren ES6, are un preț de pornire de 358.000 de yuani.
Deși această posibilă reducere a prețului pentru Model 3 arată că Tesla este conștient de competitori, măsura ar putea avea un impact și asupra vânzărilor inițiale, deoarece este posibil ca clienții să aștepte prețuri și mai mici, a subliniat Russo. CEO-ul Elon Musk susține că Tesla va produce cel puțin 1.000 de unități pe săptămână la Shanghai la finele lui 2020, o țintă pe care prima uzină Tesla din California a avut nevoie de mai multe luni pentru a o atinge.
Deocamdată, Tesla face ultimele pregătiri pentru a putea începe să livreze primele automobile produse la uzina de la Shanghai. Recent, autoritățile chineze au anunțat că automobilele Model 3 produse în China vor putea beneficia de subvenții de la stat de până la 24.750 de yuani pe automobil, dar deocamdată nu este clar ce procent din această sumă va ajunge direct la client.