Termoelectrica premiază cei mai responsabili consumatori
-
04 Iunie 2020 11:25
Toate blocurile locative din capitală conectate la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET), care nu înregistrează datorii la consum, vor beneficia gratuit de lucrările de pregătire a sistemului ingineresc de termoficare din interiorul blocului pentru sezonul rece, în cadrul campaniei anuale: „Achiți iarna, fii răsplătit vara”, lansată de Termoelectrica, transmite IPN.
Perioada de desfășurare a campaniei este 5 iunie– 31 august anul curent, iar înscrierea se face de către gestionarul fondului locativ, prin depunerea unei cereri în formă liberă, la Centrul Comercial de deservire și relații cu consumatorii sau în format electronic, se spune într-un comunicat de presă remis de Termoelectrica.
Veaceslav Eni, directorul general Termoelectrica, a menționat că, de-a lungul timpului, beneficiarii serviciilor s-au transformat în adevărați parteneri responsabili. „Acest lucru ne motivează să venim în întâmpinarea lor cu astfel de acțiuni, care ne ajută să păstrăm o relație de colaborare strânsă”, a spus Veaceslav Eni.
Serviciile de spălare hidropneumatică și testarea la presiune a sistemelor interne sunt efectuate de către agenții economici licențiați în acest domeniu și pot costa până la 4000 lei, cheltuieli ce sunt suportate de către locatarii blocului.
În cadrul ediției de anul trecut a campaniei „Achiți iarna – fii răsplătit vara” au fost premiate circa 20 de blocuri locative.