Tentativă de asasinare a premierului Armeniei, Nikol Pashinyan, acuzat de capitulare
-
16 Noiembrie 2020 16:37
Serviciul Național de Securitate al Amreniei (SNB) a împiedicat o tentativă de asasinare a prim-ministrului Nikol Pashinyan, a anunțat agenția printr-un comunicat, potrivit defenseromania.ro.
"Serviciul Național de Securitate al Republicii Armenia a dezvăluit că au fost descoperite cazuri de achiziție și depozitare ilegală de arme, muniții și explozivi de către un grup de persoane care aveau intenția de a prelua puterea în Armenia", se arată în comunicat, potrivit sursei citate.
Se precizează că atacatorii, care nu erau de acord cu politica internă și externă a statului, intenționau să dea o lovitură de stat prin asasinarea șefului guvernului.
Conform informațiilor furnizate de sursa citată armele au fost transportate în Armenia din Nagorno Karabah, unde se desfășoară operațiuni militare din 27 septembrie. Astfel, fostul șef al Serviciului Național de Securitate, șeful partidului Rodina, Artur Vanetsyan, fostul deputat Vahram Baghdasaryan și alte două persoane au fost reținute.
Acest anunț a fost făcut de avocatul său. "Astăzi, Artur Vanetsyan a fost interogat la Departamentul de Investigații al Serviciului de Securitate Națională și ulterior reținut. Autoritățile îi aduc acuze false de tentativă de lovitură de stat și asasinarea lui Nikol Pashinyan", a anunțat avocatul.
În ceea ce privește conflictul din Nagorno-Karabah, Pashinyan a declarat la începutul acestei săptămâni că nu a avut de ales decât să semneze acordul intermediat de Rusia, pentru a preveni pierderi teritoriale suplimentare.
Acordul de pace din Nagorno-Karabah e văzut de armeni ca o capitulare în fața Azerbaidjanului.
El a spus că își asumă responsabilitatea personală pentru pierderi, dar a respins apelurile de demisie. Sătenii, etnici armeni din Nagorno-Karabakh și-au incendiat casele și au fugit în Armenia, în ajunul termenului care va ceda părți ale teritoriului către Azerbaidjan, ca parte a acordului de încetare a focului.