Tenis | Surorile Williams, invitate să participe în proba de dublu la Roland Garros

  • 24 Mai 2018 17:10
Tenis | Surorile Williams, invitate să participe în proba de dublu la Roland Garros

Surorile americane Venus și Serena Williams au primit o invitație (wild card) să participe în proba de dublu din cadrul turneului de tenis de Mare Șlem de la Roland Garros, ce se va desfășura între 27 mai și 10 iunie, informează AFP.

Ele vor încerca să câștige pentru a treia oară proba de dublu de pe zgura pariziană, după edițiile din 1999 și 2010.

Serena Williams, fost număr unu mondial, nu se va număra printre capii de serie în proba de simplu de la Roland Garros.

Williams, triplă campioană a Roland Garros, a descoperit că este însărcinată în timpul Openului Australiei 2017, pe care l-a câștigat. Ea adus pe lume o fetiță, în luna septembrie a anului trecut, iar după revenirea în activitate, în luna martie, a fost eliminată prematur la turneele de la Indian Wells și Miami.

Campioana americană, în vârstă de 36 ani, care are în palmares 23 de titluri de Grand Slam, a declarat ulterior forfait pentru turneele pe zgură, de la Madrid și Roma, iar acum se află pe locul 453 în clasamentul WTA.

Serena Williams va putea concura la Roland Garros în baza regulii "clasamentului protejat", care le permite jucătoarelor să revină după pauze mai lungi și să ia parte la competiții, ținându-se cont de poziția pe care o ocupau înaintea absenței lor.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
26,56
Câțiva nori
Umiditate:55 %
Vint:3,11 m/s
Fri
24
Sat
22
Sun
25
Mon
28
Tue
30
Arhivă Radio Chișinău