TENIS | Sloane Stephens, deținătoarea trofeului, eliminată în turul al treilea la turneul WTA de la Miami
-
25 Martie 2019 08:25
Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens, numărul 4 mondial, a fost învinsă în două seturi, cu 6-3, 6-3, de germanca Tatjana Maria, duminică, într-o partidă din turul al treilea al turneului WTA de la Miami (Statele Unite), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari.
Stephens, deținătoarea trofeului la competiția din Florida, a comis 37 de greșeli neforțate pe parcursul meciului, înclinându-se după o oră și 34 minute de joc în fața germancei (locul 69 WTA), pe care reușise să o învingă în precedentele două întâlniri directe.
Tatjana Maria o va avea ca adversară în optimile de finală pe cehoaica Marketa Vondrousova, vecina sa de clasament (locul 68), care a dispus la rândul ei, cu 6-4, 7-6 (7/1), de belgianca Elise Mertens, cap de serie numărul 16 la Miami.
Kazaha Iulia Putințeva a produs prima surpriză a zilei de duminică, învingând-o în trei seturi, 1-6, 6-2, 6-3, pe letona Anastasija Sevastova, favorita numărul 11, în timp ce chinezoaica Yafang Wang s-a impus cu 7-5, 6-1 în fața americancei Danielle Collins, cap de serie numărul 25.
În schimb, Karolina Pliskova (Cehia) și-a confirmat statutul de favorită numărul 5, trecând în trei seturi, 6-7 (3/7), 6-1, 6-4, de franțuzoaica Alize Cornet, iar în optimi o va înfrunta pe Iulia Putințeva.
Rezultate - turul 3:
Karolina Pliskova (Cehia/N.5) - Alize Cornet (Franța) 6-7 (3/7), 6-1, 6-4
Iulia Putințeva (Kazahstan) - Anastasija Sevastova (Letonia/N.11) 1-6, 6-2, 6-3
Marketa Vondrousova (Cehia) - Elise Mertens (Belgia/N.16) 6-4, 7-6 (7/1)
Tatjana Maria (Germania) - Sloane Stephens (SUA/N.4) 6-3, 6-2
Yafan Wang (China) - Danielle Collins (SUA/N.25) 7-5, 6-1
Qiang Wang (China/N.18) - Serena Williams (SUA/N.10) (forfait)
Venus Williams (SUA) - Daria Kasatkina (Rusia/N.14) 6-3, 6-1
Simona Halep (România/N.2) - Polona Hercog (Slovenia) 5-7, 7-6 (7/1), 6-2
Sursa: AGERPRES