Tenis | Simona Halep vs Mihaela Buzărnescu și calificarea în turul 3 la Wimbledon
-
03 Iulie 2019 18:54
Simona Halep s-a calificat miercuri în turul 3 al turneului de tenis de Mare Șlem de la Wimbledon, după o victorie împotriva altei românce, Mihaela Buzărnescu, 6-3, 4-6, 6-2.
Simona Halep, 27 de ani, locul 7 WTA, fost lider mondial, s-a impus după o oră și 51 minute în fața unei adversare de 31 ani, care este pe locul 53 în ierarhia mondială. Buzărnescu a reușit miercuri unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest sezon.
Halep a câștigat primul ghem al meciului, reușind breakul, și s-a desprins la 2-0, apoi Buzărnescu a egalat, 2-2. După 3-3, Halep a avut o serie foarte bună, câștigând cinci ghemuri consecutive, care i-au permis să-și adjudece primul set, 6-3, și să aibă 2-0 în setul secund. Buzărnescu a revenit puternic, cu două breakuri, și a avut avantaj de 4-2 în setul 2. Halep a egalat situația, 4-4, dar nu a putut s-o împiedice pe rivala ei să se impună în setul 2, cu 6-4.
Fostul lider mondial a început în forță setul decisiv, în care s-a desprins la 3-0. Buzărnescu a revenit din nou, apropiindu-se la 2-3, dar a părut apoi să cedeze fizic și a pierdut setul, 2-6.
Halep a reușit un as, iar Buzărnescu, niciunul. Halep a comis trei duble greșeli, Buzărnescu, 4.
Halep a obținut 111.000 de lire sterline și 130 de puncte WTA pentru calificarea în șaisprezecimi de finală.
Buzărnescu rămâne cu 72.000 de lire sterline și 70 de puncte WTA pentru accederea în turul secund. Ea a ajuns anul trecut până în turul al treilea la Wimbledon, la prima sa participare pe tabloul principal.
Halep și Buzărnescu s-au mai înfruntat o singură dată, în 2008, la turneul ITF de la Monteroni D'Arbia (Italia, 25.000 de dolari), Simona câștigând cu 6-3, 6-0, în primul tur.
Halep o va întâlni în runda următoare pe belarusa Victoria Azarenka (40 WTA). Azarenka, fost lider mondial, a trecut ușor de miercuri Ajla Tomljanovic (Australia), cu 6-2, 6-0.
sursa: AGERPRES