Tenis: Simona Halep, în sferturile turneului WTA de la Toronto
-
09 August 2019 08:56
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2,83 milioane dolari, după ce a învins-o fără drept de apel pe rusoaica Svetlana Kuznețova, cu 6-2, 6-1.
Halep, campioana en titre de la Wimbledon, a obținut victoria în doar 66 de minute în fața unei adversare aflată în revenire după o lungă absență din circuit.
Românca a început în forță și a condus cu 3-0 în primul set, iar apoi și-a conservat avantajul, câștigând cu 6-2. În actul secund, ostilitățile au decurs într-un singur sens, Kuznețova luând singurul ghem când Halep avea 5-0.
Halep a servit foarte bine în acest meci, în care a avut 19 winners (11 rusoaica) și 23 de erori neforțate (25 Kuznețova). Românca a salvat cele două mingi de break create de Kuznețova.
Halep (27 ani) are acum 5-3 în meciurile directe cu Kuznețova (34 ani, 198 WTA), câștigând ambele dueluri de la Rogers Cup, în 2011 (Toronto) în primul tur, cu 4-6, 6-4, 67-3, și în 2016 (Montreal), cu 3-6, 6-1, 6-1.
Simona Halep, dublă campioană la Rogers Cup, în 2016 și 2018 (de fiecare dată la Montreal), și-a asigurat un cec de 60.455 dolari și 190 de puncte WTA, urmând să joace în turul următor cu învingătoarea dintre letona Jelena Ostapenko și cehoaica Marie Bouzkova.