Tenis: Simona Halep, eliminată în optimi de poloneza Iga Swiatek la Roland Garros
-
04 Octombrie 2020 15:23

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, prima favorită, a fost eliminată surprinzător în optimile turneului de la Roland Garros, ultimul Grand Slam al anului de la Paris, după ce a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek (54 WTA) cu 6-1, 6-2, scrie Agerpres.
Simona Halep, care a învins-o pe poloneză în aceeași fază a turneului de la Roland Garros în 2019 (6-1, 6-0), nu a reușit să dejoace jocul agresiv și precis al adversarei sale, care și-a luat o neașteptată revanșă cu 6-1, 6-2.
Campioana de la Roland Garros 2018 și-a asigurat un cec de 189.000 de euro și 240 de puncte WTA.
Halep, nr. 2 mondial, era ultima jucătoare română rămasă pe tabloul de simplu de la Roland Garros.
Sursa:Agerpres