Tenis | Simona Halep a primit trofeul de lider mondial WTA la final de an

  • 29 Octombrie 2017 15:34
Tenis | Simona Halep a primit trofeul de lider mondial WTA la final de an

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a primit, duminică, la Singapore, trofeul de lider mondial în clasamentul WTA la finalul sezonului 2017, prezentat de Dubai Duty Free.

Halep este a 13-a jucătoare care termină anul pe primul loc în clasamentul mondial al circuitului profesionist feminin de tenis (WTA), după introducerea ierarhiei computerizate, în 1975, transmite Agerpres.

 

Halep (26 ani) a reușit această performanță după ce daneza Caroline Wozniacki a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia) cu 7-6 (9), 6-3, sâmbătă, în semifinalele Turneului Campioanelor de la Singapore. Pliskova era singura care o mai putea depăși pe Halep în ierarhia WTA, dacă obținea titlul la Singapore. 

Simona Halep a urcat pe primul loc în clasamentul mondial pe 9 octombrie, devenind al 25-lea lider din istoria ierarhiei WTA, fiind totodată prima româncă ce ajunge în această poziție.

În 2017, românca a câștigat un singur titlu, Mutua Madrid Open, dar a jucat finala turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, precum și finale la Roma, Cincinnati și Beijing, participând pentru a patra oară consecutiv la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde nu a reușit să depășească faza grupelor, însă.

Halep pătrunsese pentru prima oară în top 10 WTA pe 27 ianuarie 2014, iar de atunci nu a mai părăsit primele zece poziții ale ierarhiei. Cu 196 de săptămâni, Halep este jucătoarea aflată în activitate cu cea mai lungă perioadă în top 10 WTA. Din primăvara anului 2014 se află în top 5, petrecând doar 9 săptămâni în afara acestuia. 

Pe lângă prestigiosul trofeul WTA la final de an, Halep a primit și un inel cu diamant din partea celebrei firme de bijuterii Tiffany.

Lista liderilor WTA la final de an: 
Chris Evert (SUA): 1975, 1976, 1977, 1980, 1981 
Martina Navratilova (SUA): 1978, 1979, 1982, 1983, 1984, 1985, 1986 
Stefanie Graf (Germania): 1987, 1988, 1989, 1990, 1993, 1994, 1995 (împreună cu Monica Seles) 
Monica Seles (Iugoslavia-SUA): 1991, 1992, 1995 (împreună cu Stefanie Graf) 
Martina Hingis (Elveția): 1997, 1999, 2000 
Lindsay Davenport (SUA): 1998, 2001, 2004, 2005 
Serena Williams (SUA): 2002, 2009, 2013, 2014, 2015 
Justine Henin (Belgia): 2003, 2006, 2007 
Jelena Jankovic (Serbia): 2008 
Caroline Wozniacki (Danemarca): 2010, 2011 
Victoria Azarenka (Belarus): 2012 
Angelique Kerber (Germania): 2016 
Simona Halep (România): 2017

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău