Tenis: Serena Williams, adversara Simonei Halep în finala de la Wimbledon
-
11 Iulie 2019 19:00
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul 10 WTA și favorită nr. 11, va fi adversara Simonei Halep în finala turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, după ce a trecut, joi, în semifinale de cehoaica Barbora Strycova (54 WTA) cu 6-1, 6-2.
Williams nu a avut nevoie decât de o oră de joc pentru a încheia socotelile cu Strycova, americanca dominând partida de la un capăt la altul, reușind 4 ași și 27 de lovituri direct câștigătoare. Cele două jucătoare au fost la egalitate în ceea ce privește dublele greșeli, câte una de fiecare, dar și în privința erorilor neforțate (10-10).
Sâmbătă, Serena Williams (37 de ani) o va întâlni pentru a 11-a oară pe Simona Halep (27 ani, 7 WTA, cap de serie nr. 7), americanca obținând până acum nouă victorii. Singurul succes al Simonei, unul categoric, cu 6-0, 6-2, rămâne cel din 2014, de la Turneul Campioanelor.
Serena Williams a câștigat de șapte ori până acum trofeul la Wimbledon, în 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 și 2016, de trei ori pierzând în finală: 2004, 2008 și 2018.
Cele două s-au întâlnit ultima oară anul acesta, în optimi la Australian Open, Williams câștigând cu 6-1, 4-6, 6-4.
Dacă va câștiga turneul, Serena Williams va intra în posesia celui de-al 24-lea titlu de Grand Slam, egalând recordul australiencei Margaret Court.