Tenis: Rafael Nadal nu va juca nici la turneul ATP 500 de la Dubai
-
11 Martie 2021 12:35
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nr. 2 mondial, a anunțat că nu este refăcut complet din cauza problemelor de la spate pe care le are dinaintea turneului Australian Open și nu va juca la turneul ATP 500 de la Dubai (14-20 martie), conform agenției Reuters, preluat de Agerpres.
Nadal a acuzat probleme la spate încă din pregătirea pentru primul Grand Slam al anului, a ratat din acest motiv ATP Cup, iar la Melbourne a reușit să ajungă în sferturi, unde a fost eliminat de elenul Stefanos Tsitsipas, după ce a condus cu 2-0 la seturi.
Campionul spaniol de 34 ani nu a mai jucat de la acea înfrângere și s-a retras rând pe rând de la Rotterdam și Acapulco. Pentru Dubai el primise un wildcard din partea organizatorilor.
Într-un mesaj postat pe Twitter, Nadal a mulțumit pentru invitația primită, dar a declinat-o: ''M-am gândit serios să vin să joc, dar cred că nu sunt încă pregătit să joc''.
Nadal ar putea reveni cu prilejul Miami Open, turneu ATP Masters 1.000, care este programat între 24 martie și 4 aprilie și la care este încă înscris.
Sursa:Agerpres