Tenis | Jucătorul român Ovidiu Ionescu a câștigat medalia de argint la Campionatele Europene de tenis de masă
-
24 Septembrie 2018 11:03
Jucătorul român Ovidiu Ionescu a câștigat medalia de argint în proba masculină de simplu a Campionatelor Europene individuale de tenis de masă de la Alicante (Spania). El a jucat, ieri, în finală cu celebrul jucător german Timo Boll.
Ionescu, victorios cu 4-1 în semifinala cu suedezul Kristian Karlsson, a început bine meciul și a câștigat destul de clar primul set, cu 11-6, iar apoi a avut avantaj și în al doilea, dar Boll a revenit și s-a impus cu 11-7. Germanul (37 ani), mai experimentat, a reușit să își adjudece și următoarele seturi, câștigând al șaptelea său titlu european la simplu, informează Agerpres.
Palmaresul lui Boll cuprinde și o medalie de bronz la Mondiale în proba de simplu (opt în total), precum și trei medalii la Jocurile Olimpice (toate cu echipa).
Ovidiu Ionescu a adus singura medalie a delegației României la Europenele de la Alicante.
Ionescu mai are o medalie europeană în palmares, bronz la dublu mixt, în 2016, alături de Bernadette Szocs.
Ultima medalie masculină la simplu a României la Europene a fost obținută de Adrian Crișan, bronz în 2012, la Herning (Danemarca).