Tenis: Este incredibil să las o urmă în istorie, afirmă Carlos Alcaraz

  • 12 Septembrie 2022 12:25
Tenis: Este incredibil să las o urmă în istorie, afirmă Carlos Alcaraz

Spaniolul Carlos Alcaraz, care a cucerit duminică, la US Open, primul său titlu de Mare Șlem, performanță care îl propulsează în fotoliul de lider al clasamentului jucătorilor profesioniști de tenis, a afirmat că "nu și-a imaginat" că ar putea realiza o astfel de performanță la doar 19 ani, scrie Agerpres.

"Este o nebunie. Nu mi-am imaginat că aș putea face asta la 19 ani. Totul s-a întâmplat atât de repede. Este incredibil. Am visat la asta de când eram copil, de când am început să joc tenis. Așa că este magnific faptul că am ridicat acest trofeu. Est incredibil să las o urmă în istorie, numele meu. Dar ceea ce a reușit Big 3 (Federer, Nadal și Djokovic - n.red), menținerea la acest nivel timp de 20 de ani, este ceva și mai dificil. Nu vreau să mă compar cu ei, îi admir. Am mult loc pentru îmbunătățiri la nivel metal, fizic, al tenisului, totul. Primul meu titlu de Grand Slam și numărul unu mondial au venit foarte repede, dar nu trebuie să stagnez, să rămân în zona mea de confort, trebuie să progresez", a declarat Alcaraz după victoria de la Flushing Meadows.

Tenismanul iberic l-a învins în finala de la US Open, cu 6-4, 2-6, 7-6 (7/1), 6-3, pe norvegianul Casper Ruud, care avea la rândul său șansa să urce în fotoliul de lider al clasamentului mondial dacă reușea să cucerească trofeul la ultimul Grand Slam al anului.

"Bineînțeles că sunt dezamăgit că nu a ieșit așa cum am dorit, dar mă bucur că am jucat unul împotriva celuilalt, pentru titlu și pentru locul unu mondial. Este meritat, având în vedere rezultatele noastre bune de-a lungul anului. Sunt foarte mândru că sunt numărul doi. Într-un fel, acesta este un lucru bun: încă pot alerga după primul loc. Dar cu siguranță va fi dificil. Este incredibil de impresionant ceea ce Carlos a realizat deja și uneori e greu de crezut că este doar un adolescent. Dar așa este. Are 19 ani, cu patru ani mai tânăr decât mine. Este unul dintre acele puține talente rare care apar din timp în timp în sport. Și-a ridicat nivelul de joc când a fost nevoie. Mai ales în setul al treilea, când jocul era pe punctul de a se întoarce în favoarea mea. Am avut câteva mingi de set (două - n.red), dar nu am reușit să le fructific. Poate că acel set a decis meciul. Tot meritul îi revine lui. Dar, în același timp, sunt mândru de mine, am dat totul pe teren. Am jucat un tenis fenomenal în aceste două săptămâni. Speră că voi avea o altă șansă de a câștiga un Grand Slam, în viitor", a spus la rândul său Casper Ruud.

Victoria de la US Open i-a adus lui Carlos Alcaraz un cec în valoare de 2,6 milioane de dolari, în timp ce Casper Ruud a fost recompensat cu 1,3 milioane de dolari pentru calificarea în finală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
2,74
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
7
Sun
8
Mon
7
Tue
5
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău