Tenis: Clasamentul WTA - Bianca Andreescu a urcat pe 5, Simona Halep e pe 6; Ashleigh Barty, din nou lider
-
09 Septembrie 2019 14:14
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a a reușit un salt spectaculos, de zece locuri, și ocupă poziția a cincea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dată publicității luni, după titlul cucerit la US Open, românca Simona Halep a coborât două locuri și e pe 6, iar australianca Ashleigh Barty e noul lider, scrie Agerpres.
Andreescu (19 ani) ocupa un loc mai jos de 200 în urmă cu un an, dar acum a intrat în top 5, notează AFP.
Barty a profitat de eliminarea în optimi a japonezei Naomi Osaka (coborâtă pe 4 în ierarhia WTA) și a revenit pe primul loc în lume. Andreescu este foarte aproape de Osaka, doar 11 puncte despărțindu-le pe cele două. Halep se află, la rândul său, la doar 32 de puncte de Bianca.
Podiumul este completat de Karolina Pliskova (Cehia) și de ucraineanca Elina Svitolina, semifinalistă la Flushing Meadows.
Clasamentul WTA la simplu
1 (2). Ashleigh Barty (Australia) 6.501 puncte
2 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 6.125
3 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 5.032
4 (1). Naomi Osaka (Japonia) 4.846
5 (15). Bianca Andreescu (Canada) 4.835
6 (4). Simona Halep 4.803
7 (6). Petra Kvitova (Cehia) 4.326
8 (7). Kiki Bertens (Olanda) 4.325
9 (8). Serena Williams (SUA) 3.935
10 (12). Belinda Bencic (Elveția) 3.738
Sursa:Agerpres