Temperaturile în Melbourne și Sydney ar putea ajunge vara la 50 de grade Celsius în următoarele decenii
-
04 Octombrie 2017 17:22
Temperaturile în orașele australiene Melbourne și Sydney ar putea ajunge vara la 50 de grade Celsius în următoarele câteva decenii din cauza schimbărilor climatice, a avertizat un nou studiu, scrie Agerpres.
Potrivit studiului, condus de Universitatea Națională Australiană (ANU), țara se va confrunta cu un val de căldura extremă, fără precedent, chiar dacă încălzirea globală este menținută în obiectivele acordului de la Paris care au drept scop limitarea creșterii temperaturilor la între 1,5 și 2 grade Celsius față de nivelurile din epoca pre-industrială.
"În prezent prevedem (o creștere de) peste trei grade, caz în care temperaturile extreme din Melbourne și Sydney și din restul continentului australian vor fi cu mult mai severe", a indicat Sophie Lewis, autoarea principală a studiului și cercetătoare în cadrul ANU.
Potrivit cercetătoarei, orașele australiene importante, cum ar fi Sydney și Melbourne, s-ar putea confrunta cu zile în care temperaturile ar putea ajunge la 50 de grade Celsius, cu o creștere de două grade a temperaturilor până la mijlocul acestui secol.
Temperaturile la Sydney au atins un record de 45,8 grade Celsius în 2013, în timp ce la Melbourne au fost înregistrate 46,4 grade Celsius în 2009, iar alte zone din Australia s-au confruntat cu temperaturi apropiate de 50 de grade Celsius.
"Unul dintre cei mai fierbinți ani pe plan mondial — 2015 — ar putea fi un an mediu până în 2025", a adăugat Lewis.
Australia s-a confruntat în acest an cu cea mai caldă iarnă din istorie din cauza schimbării climatice.Temperaturile au fost cu aproape 2 grade Celsius peste medie și au depășit peste 260 de recorduri legate de căldură și de precipitații scăzute, de-a lungul Australiei.