Temperaturi record și alertă roșie de caniculă în vestul Europei

  • 24 Iulie 2019 09:45
Temperaturi record și alertă roșie de caniculă în vestul Europei

Temperaturile, deja ridicate, vor continua să urce miercuri în vestul Europei, unde acest nou val de căldură a determinat autoritățile din mai multe țări să declanșeze cod roșu de caniculă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În Franța, aproape toate regiunile sunt sub alertă de caniculă. Un nou record de temperatură a fost atins marți la Bordeaux, cu 41,2 grade Celsius, iar Meteo France prezice temperaturi care nu au fost înregistrate de peste 70 de ani la Paris - mercurul termometrelor urmând să atingă joi 41 de grade Celsius. Recordul actual datează din 1947, cu 40,4 grade Celsius.

În schimb, recordul de temperatură la nivelul întregii țări, de 46 de grade Celsius înregistrat în sud, nu va fi depășit.

Belgia a declanșat pentru prima dată alertă roșie de caniculă.

Miercuri, "temperaturile vor urca până aproape de recordurile absolute", a anunțat Meteo Belgique, care se așteaptă, spre exemplu, la 38 de grade Celsius la Seraing, în nord-estul țării. Recordul istoric datează din 27 iunie 1947, când s-au înregistrat 38,8 grade Celsius, corectat la 36,6 grade Celsius în momentul introducerii unor noi metode de măsurare a temperaturilor.

Astfel, majoritatea serviciilor din orașul Bruxelles se vor închide începând cu ora 13:00 miercuri, joi și vineri, au anunțat autoritățile locale. În Flandra de Vest, guvernatorul a decretat marți interdicția de a fuma și de a face focul în spații deschise pentru a evita incendiile.

Italia este la rândul său afectată de caniculă, iar autoritățile au ridicat alerta la nivelul 3 pentru miercuri în cinci orașe - la Bolzano, Brescia, Florența, Perugia și Torino.

Alerta de nivel 3 este declanșată în condițiile unor "situații de urgență care pot afecta sănătatea persoanelor active și sănătoase, nu doar a subgrupurilor cu risc, precum vârstnicii, copiii foarte mici și persoanele cu boli cronice", au afirmat autoritățile italiene.

Circa zece orașe, inclusiv Roma, sunt vizate de alerta roșie de caniculă joi, care se așteaptă a fi ziua cea mai fierbinte.

La rândul său, Marea Britanie ar putea avea și ea cea mai fierbinte zi din istoria sa: "Probabil vom depăși recordul de căldură pentru luna iulie, de 36,7 grade Celsius, și există chiar posibilitatea de a depăși recordul absolut de 38,5 grade Celsius", a anunțat serviciul de meteorologie britanic (Met Office).

Olanda se află, de asemenea, sub alertă "portocalie", cu excepția insulelor din nord, iar în Germania mercurul va ajunge în zilele următoare la 41 de grade Celsius în regiunea Köln. În landul Saarland se așteaptă să fie depășit recordul absolut de 40,3 grade Celsius, datând din 2015, a anunțat agenția meteo germană DWD.

În cele din urmă, jumătate din Elveția se află sub alertă portocalie de caniculă, iar serviciul național de meteorologie anunță o "dezghețare majoră în munții înalți", urmând să se înregistreze miercuri 0 grade Celsius la altitudinea de 4.800 de metri. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: De la ABC la BAC
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău