Temperaturi record de până la 46 de grade, în Grecia

  • 31 Iulie 2021 16:13
Temperaturi record de până la 46 de grade, în Grecia

Ultimele zile ale lunii iulie și primele din august vor aduce cel mai intens val de căldură din vara lui 2021 de până acum. În Grecia, ca și în România și în țările din sud-estul Europei, domul de căldură anunțat de meteorologi își face simțită prezența la cel mai înalt nivel. Temperaturile și așa extrem de ridicate vor continua să crească iar Grecia va înregistra valori termice de până la 46 de grade Celsius, avertizează meteorologii eleni.

Valul de căldură care afectează Grecia va fi deosebit de intens și de durabil, ceea ce înseamnă că temperaturi ridicate vor continua să fie înregistrate în această țară și în perioada următoare, după ce termometrele au indicat deja valori de 43 de grade Celsius în anumite regiuni în ultimele trei zile, scrie sursa citată

Marți, temperatura din Rodos ar putea să ajungă până la valoarea de 44 de grade Celsius.

Și nopțile vor rămâne foarte fierbinți, în special în zonele urbane, unde vor fi înregistrate valori de peste 30 de grade Celsius.

Val de căldură istoric în Grecia

Fenomenul i-a determinat pe unii dintre meteorologii greci să afirme că țara lor se confruntă cu "un val de căldură istoric".

Apărarea Civilă din Grecia a fost plasată în stare de alertă după o întrunire de urgență a conducerii sale, vineri seară.

Corturi și containere cu aer condiționat au fost puse la dispoziția persoanelor aflate în taberele de migranți amenajate pe insulele din estul Mării Egee, scrie Agerpres.

Municipalitățile elene au deschis săli cu aer condiționat pentru rezidenții care nu au astfel de aparate în locuințele lor.

Valul de căldură ar putea dura până la două săptămâni

Activitățile în aer liber ar trebui reduse cât mai mult posibil, potrivit Ministerului Muncii din Grecia.

Organizațiile pentru protecția animalelor i-au îndemnat pe rezidenții eleni să asigure apă pentru animalele fără stăpân în zonele umbrite și să continue să umple cât mai des vasele cu apă dedicate acestor animale.

Medicii i-au sfătuit pe cetățeni să nu stea în soare și să evite consumul de alcool, să facă dușuri mai dese și să poarte îmbrăcăminte ușoară din bumbac în culori deschise.

Sâmbătă, meteorologii din Grecia au afirmat că nu cunosc deocamdată perioada în care se va manifesta valul de căldură și că se tem că fenomenul ar putea să dureze până la două săptămâni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:3,09 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău