Temeri de război între SUA și Iran. Personalul ambasadei americane din Irak, evacuat
-
15 Mai 2019 19:09
Departamentul de Stat al Statelor Unite își recheamă personalul diplomatic non-esențial din Irak după ce tensiunile dintre SUA și Iran s-au intensificat. Mai mult decât atât, Statele Unite își avertizează cetățenii să nu călătorească în Irak, din cauza „riscurilor majore în ce privește violența și răpirile”, conform CNN.
Departamentul de Stat a emis un comunicat în care angajații care lucrează în ambasada Statelor Unite în Baghdad și în consulatul de la Erbil au primit instrucțiuni să părăsească Irakul, menționând că „serviciul de vize va fi suspendat temporar în ambele locuri”.
Departamentul de Stat a explicat aceste schimbări bruște prin faptul că abilitatea guvernului SUA de a „oferi servicii de rutină sau de urgență cetățenilor americani din Irak este extrem de limitată” și, prin urmare, amenințările cum ar fi „terorismului, răpirile sau conflictul armat” direcționate spre cetățenii americani din Irak sunt un risc mult prea mare.
Anunțul vine după ce secretarul de stat Mike Pompeo a făcut o vizită neanunțată în Irak, în care a discutat cu oficialii de la Baghdad despre capacitatea țării de a proteja cetățenii americani aflați pe teritoriul său. Vizita face parte dintr-o serie de acțiuni ale administrației Trump în Orientul Mijlociu, acolo unde Pentagonul și-a plasat, recent, portavioane și bombardiere. Administrația Trump a avut în ultima vreme o atitudine din ce în ce mai vehementă la adresa Iranului, acuzând autoritățile iraniene și aliații lor din Orientul Mijlociu că „pregătesc atacuri iminente contra intereselor americane”.
Ayatollahul Khamenei, liderul suprem al Iranului, a afirmat, însă, marți că Iranul nu va intra într-un război cu Statele Unite: „Nu va fi război. Națiunea iraniană a ales calea rezistenței. Noi nu căutăm războiul și nici ei. Ei știu că acesta nu este în interesul lor”, relatează Agerpres.
Relațiile dintre Statele Unite și Iran s-au înrăutățit progresiv după venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Administrația Trump a părăsit acordul nuclear semnat în timpul președinției lui Barack Obama și a impus din nou sancțiuni dure Iranului. Trump argumenta că termenii acordului sunt inacceptabili și că nu au oprit Iranul din a-și dezvolta un program nuclear și să intervină în țările vecine, precum Siria sau Yemen.
sursa: digi24