Potrivit sursei, LHS 1140b a fost analizată din toate unghiurile de la descoperirea sa la 48 de ani lumină de Pământ, în constelația Whale, în 2017. Îmbogățirea catalogului de câteva mii de exoplanete, aceste stele care orbitează în jurul unei alte stele decât Soarele nostru.

Doar câteva sunt considerate potențial "locuibile", adică susceptibile de a găzdui o formă de viață pe o planetă stâncoasă situată nici prea aproape, nici prea departe de steaua sa.

"Cu condiții de temperatură și presiune la suprafață care ar permite apei să fie lichidă și să rămână astfel", explică pentru AFP Charles Cadieux, doctorand în astrofizică la Institutul Trottier pentru cercetarea exoplanetelor din Canada.

Studiul său, realizat de o echipă de la Universitatea din Montreal, confirmă în primul rând că LHS 1140b este un super-Pământ, cu o masă de aproximativ 5,6 ori mai mare decât a planetei noastre albastre, și nu o mini-Neptun.

Primele observații o plasau chiar între aceste două tipuri de exoplanete. Cu o densitate de așa natură încât ar putea fi o mini-Neptun, o minge de rocă cu o atmosferă foarte densă de hidrogen gazos și heliu. Sau un super-Pământ, sau chiar "o planetă oceanică cu un miez de rocă puțin mai mic, dar compensat de un înveliș de apă", explică Cadieux. 

Telescopul spațial James Webb a reușit să lămurească problema prin observarea atmosferei planetei în timp ce aceasta trecea prin fața stelei sale. Cu o "absență a semnalelor care sugerează prezența hidrogenului sau a heliului", ceea ce exclude scenariul unei mini-Neptune.

"Densitatea LHS 1140b implică faptul că "planeta are de fapt cantități mari de apă", potrivit lui Martin Turbet, co-autor al studiului și cercetător CNRS la Laboratoire de Météorologie Dynamique.

Cantități fenomenale chiar, deoarece în timp ce apa din oceanele Pământului reprezintă doar 0,02% din masa acestuia, ea ar reprezenta 10% - 20% din cea de pe LHS 1140b. Ceea ce rămâne de văzut este sub ce formă.

"Și aici intervine problema atmosferei planetei. Nu avem dovezi directe că are o atmosferă", avertizează Turbet, "dar există indicii că are".

În primul rând, LHS 1140b este ușor încălzită de razele stelei sale, o pitică roșie, cu "temperaturi de suprafață așteptate care ar trebui să fie destul de comparabile cu cele de pe Pământ sau Marte", explică el pentru AFP.

În funcție de cantitatea mică sau mare de gaze cu efect de seră din atmosferă, cum ar fi dioxidul de carbon, suprafața apei poate fi înghețată sau nu. Ar putea chiar să găzduiască un ocean lichid pe o parte a planetei expusă la razele stelei sale.

Cu excepția cazului în care acest ocean se ascunde sub un strat de gheață, "un pic ca lunile înghețate Ganymede, Enceladus sau Europa, care orbitează în jurul planetelor gigant ale sistemului solar, Jupiter și Saturn", potrivit lui Turbet.

De aici și importanța unor observații suplimentare. Pentru a confirma, de exemplu, observațiile spectrometrului James Webb care indică "poate prezența azotului", explică Charles Cadieux. Un gaz care este omniprezent, alături de oxigen, în aerul pe care oamenii îl respiră pe Pământ.

Echipa de la Montreal militează pentru observații suplimentare ale LHS 1140b cu James Webb, la o rată de câteva ore pe an.

"Avem nevoie de cel puțin un an pentru a confirma că LHS 1140b are o atmosferă și, probabil, de încă doi sau trei ani pentru a detecta dioxidul de carbon", spune astrofizicianul René Doyon, co-autor al studiului, citat într-un comunicat de presă al Universității din Montreal.