Telescopul spațial Cheops, construit pentru a studia formarea exoplanetelor, va fi lansat pe 17 decembrie
-
14 Decembrie 2019 17:00
Telescopul spațial Cheops va fi lansat marți de la baza Kourou din Guyana Franceză într-o misiune concepută pentru a îi ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine modul de formare a exoplanetelor, o etapă importantă dintr-un amplu program ce vizează studierea condițiilor care ar permite apariția formelor de viață extraterestre, dar și descifrarea originilor Terrei, informează AFP, preluat de Agerpres.
Aproape 4.000 de exoplanete - planete care orbitează alte stele decât Soarele - au fost detectate după descoperirea primului corp ceresc de acest tip, 51 Pegasi b, în urmă cu 24 de ani.
"De atunci, am aflat că există planete peste tot, că aproximativ o stea din două deține în jurul ei un cortegiu de planete. Acum, vrem să depășim sfera statisticii și să le studiem în detaliu", a declarat David Ehrenreich, coordonator științific al acestei misiuni, care este realizată de Elveția și de Agenția Spațială Europeană (ESA).
Obiectivul misiunii Cheops (CHaracterising ExOPlanet Satellite) nu este acela de a descoperi noi planete, ci de a le analiza pe cele deja identificate. Amplasat în interiorul unui satelit, noul telescop va orbita la o distanță de 700 de kilometri deasupra Terrei, pentru a nu fi afectat de perturbațiile atmosferice, și va avea acces la întreaga boltă cerească, întrucât va fi plasat permanent cu spatele spre Soare.
Ținta lui: Proxima Centauri, 55 Cancri, Koro 1 etc. - cel puțin 400 de sisteme planetare, aflate la distanțe de câteva sute de ani-lumină într-o zonă considerată "periferia apropiată" a Soarelui în raport cu dimensiunile gigantice ale Căii Lactee.
Întrucât aceste planete sunt mult prea îndepărtate pentru a fi vizibile, strălucirea puternică a stelelor lor va servi pe post de indicator, grație metodei tranzitului: Cheops va recolta variațiile infime de luminozitate provocate de trecerea unei planete prin fața stelei sale, fenomen echivalent cu o micro-eclipsă.
Comparând lumina emisă de stea înainte, în timpul și după tranzit, astrofizicienii vor putea să deducă mărimea și raza planetei, cu o precizie nemaiîntâlnită până acum.
Aceste noi date despre rază, combinate cu informații culese de telescoapele de la sol despre masă, vor permite cercetătorilor să măsoare și densitatea, un parametru esențial pentru stabilirea compoziției unei planete. Acest criteriu este fundamental pentru a defini probabilitatea ca o planetă să poată să găzduiască forme de viață.
Activități de triere
Se știe deja că anumite planete se află în zona locuibilă din jurul stelei lor, adică într-o regiune din spațiu în care temperatura permite apei să existe în stare lichidă și în care viața, așa cum este ea cunoscută pe Terra, poate să se dezvolte.
Misiunea Cheops dorește să diferențieze două planete cu mase identice și care se află în astfel de zone locuibile: "Dacă densitatea primei planete este ridicată, înseamnă că ea este compusă esențial din roci, cu o atmosferă fină. Dacă densitatea celei de-a doua planete este scăzută, atunci este vorba despre o planetă compusă din gaze, cu o atmosferă extrem de densă", a anticipat David Ehrenreich.
Prezența apei lichide nu va fi posibilă decât pe planetele din prima categorie. "Deci, dacă obiectivul nostru este acela de a căuta urme de viață, Cheops îmi va spune că pe o astfel de planetă va trebui să îmi focalizez cele mai puternice telescoape de care dispun", așa cum este cazul viitorului telescop spațial James-Webb, a adăugat același cercetător.
"Cheops ne va fi de folos pentru activități de triere. Nu vom sonda Universul la întâmplare", a explicat Pierre Ferruit, coordonatorul misiunii James-Webb din cadrul ESA. El consideră că misiunea Cheops reprezintă "o cărămidă" pusă în "îndelungata căutare a condițiilor de viață din Univers".
Misiunea Cheops va studia însă și planetele "nelocuibile", pentru a înțelege întreaga diversitate a acestor corpuri cerești. "Studiind exoplanetele, ne dăm seama că Sistemul Solar este complet atipic", a dezvăluit Francis Rocard, planetolog la Centrul Național pentru Studii Spațiale (CNES) din Franța. "În alte regiuni din cosmos, există peste tot corpuri cerești care nu sunt prezente la noi (în Sistemul Solar, n.r.), precum planete de tip mini-Neptun, super-Terra cu straturi groase de gaze, dar și Jupiteruri-calde", a adăugat același expert.
Înțelegerea arhitecturii acestor sisteme solare, "chiar dacă nu vom putea niciodată să ajungem acolo, reprezintă o modalitate pentru a ști de unde venim noi". "De ce am găsit 'Jupiteruri calde', de exemplu? Este important, pentru că dacă Jupiter s-ar apropia de Soare, Terra ar fi ejectată din Sistemul Solar și noi nu am mai fi astăzi aici", a explicat David Ehrenreich.
Telescopul Cheops va fi lansat de la baza Kourou din Guyana Franceză la bordul unei rachete Soyuz, marți, la ora locală 05:54 (10:54 GMT). Această misiune are o durată prevăzută de trei ani și jumătate.
Sursa:Agerpres