Telescopul James Webb a detectat cea mai îndepărtată galaxie cunoscută

  • 31 Mai 20:50
Telescopul James Webb a detectat cea mai îndepărtată galaxie cunoscută

Telescopul spațial James Webb a observat cea mai îndepărtată galaxie detectată vreodată, care a existat doar la aproximativ 290 de milioane de ani după Big Bang, iar strălucirea sa a uimit echipa internațională de oameni de știință care a anunțat joi descoperirea, scrie AFP, transmite News.ro.

Galaxia prezintă caracteristici cu "implicații profunde" pentru înțelegerea noastră privind primele vârste ale Universului, a precizat Nasa, citată de sursă.

Denumită JADES-GS-z14-0, aceasta "nu este genul de galaxie prevăzut de modelele teoretice și de simulările pe calculator în Universul foarte timpuriu", au precizat într-un comunicat doi cercetători implicați în descoperire, Stefano Carniani și Kevin Hainline.

Cum ar fi putut natura să creeze o galaxie atât de luminoasă, masivă și de mare în mai puțin de 300 de milioane de ani?

Kevin Hainline, de la Universitatea Arizona din Statele Unite, a declarat că a "sărit" când a descoperit confirmarea distanței sale.

"Dacă Universul ar fi un film de două ore, această galaxie datează din primele două minute și jumătate", a explicat el într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Cu toate acestea, este "extrem de bizară", a adăugat el. "Este foarte luminoasă, destul de mare, ar putea conține urme de oxigen și, având în vedere dimensiunea regiunii pe care am explorat-o pentru a o găsi, am putea descoperi mult mai multe".

În astronomie, a vedea de departe înseamnă să te întorci în timp. Lumina Soarelui, de exemplu, are nevoie de opt minute pentru a ajunge la noi, așa că o vedem așa cum era acum opt minute. Dacă privim cât mai departe posibil, putem vedea obiectele așa cum erau acum miliarde de ani.

Dar lumina emisă de obiectele foarte îndepărtate s-a întins până unde putem vedea noi și s-a "înroșit" pe drum, trecând într-o lungime de undă invizibilă cu ochiul liber: infraroșu.

De la lansarea sa în decembrie 2021, telescopul a observat deja galaxia declarată anterior ca fiind cea mai îndepărtată, JADES-GS-z13-0, care datează de la 320 de milioane de ani după Big Bang.

Vestea anunțată joi înseamnă că și-a bătut propriul record.

Lumina acestei noi galaxii a avut nevoie de mai mult de 13,5 miliarde de ani pentru a ajunge la noi (Big Bang-ul a avut loc acum 13,8 miliarde de ani).

Dar "recordul nu contează" și ar putea fi doborât din nou, a declarat Kevin Hainline. "Ceea ce contează este faptul că Universul pare să fie plin de galaxii foarte luminoase".

JADES-GS-z14-0 conține o mulțime de stele "ceea ce este impresionant având în vedere cât de puțin timp" a trecut între Big Bang și momentul observat, a explicat el.

Urmele de oxigen detectate sunt la fel de intrigante, deoarece acest gaz "necesită ca stelele să fi trăit întreaga lor viață și apoi să fi murit în explozii de supernove".

Galaxia a fost detectată pentru prima dată în ianuarie 2023 datorită imagerului NIRCam, dar a fost datorită observațiilor efectuate un an mai târziu de un alt instrument al telescopului, spectrometrele NIRSpec, că a fost apoi oferită confirmarea distanței sale.

Galaxia are un diametru de peste 1.600 de ani-lumină, iar masa sa este estimată a fi de câteva sute de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Articole despre această descoperire au fost trimise pentru publicare în reviste științifice.

Telescopul James Webb, o bijuterie tehnologică dezvoltată de agențiile spațiale americană și europeană, se află la 1,5 milioane de kilometri de Pământ. Acesta este folosit pentru observații de oameni de știință din întreaga lume.

"Cantitatea de descoperiri făcute despre Universul tânăr în doar doi ani, de când telescopul a început să trimită datele sale științifice, este o nebunie", a declarat Kevin Hainline. Și "sperăm că James Webb va continua să ne ofere rezultate ca acestea și în deceniile următoare".

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău