Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” va difuza online două spectacole
-
19 Mai 2020 19:58
Teatrul Național Satiricus ”I. L. Caragiale” va difuza online în perioada 23-24 mai, două spectacole în regia lui Sandu Grecu, informează MOLDPRES.
Astfel, sâmbătă, 23 mai, teatrul propune pentru vizionare online spectacolul ”Țara asta a uitat de noi” de Constantin Cheianu, notează sursa citată.
Potrivit organizatorilor, spectacolul abordează o temă deosebit de dureroasă pentru locuitorii Republicii Moldova, care au trăit aievea momentele istorice tragice ale conflictului militar de la Nistru, din anul 1992. În spectacol și-au găsit reflectare pagini emoționante ale luptei și sacrificiului unor combatanți, ale umilințelor la care au fost supuși de către autorități în situația lor de veterani de război, oameni vulnerabili, rămași mai toți fără de căpătâi. Dar și sfânta revoltă a acestor eroi, care prin unire și mobilizare exemplară au știut să reziste împotriva regimului inuman.
Duminică, 24 mai, instituția va prezenta publicului online spectacolul ”Moliere” de Mihail Bulgakov. Potrivit organizatorilor, dizgrația regală și cabala neagră – aceste două umbre uriașe îl urmăresc pe Moliere, aducându-i, în cele din urmă, pieirea. Celebra lui trupă, care își avea sediul la Palais-Royal, e condamnată la o dispariție lentă. Privitorul, și el, își vede micimea în fața acelui mecanism statal implacabil, care nimicește minți ilustre și mutilează sensibilități neordinare. Procedeul scenografic, prin care spectatorii se identifică cu niște ținte dintr-un tir infernal, reprezintă una din sursele de sugestivitate, de inventivitate ale reprezentației dinamizate de momentele dansante, dar bazate, înainte de toate, pe cuvânt.
Vizionarea spectacolelor difuzate online, pe pagina oficială de Facebook a teatrului, este gratuită. Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” nu percepe bilet pentru evenimentele difuzate pe internet.